VIDEO. Scandal imens la Craiova, unde o familie acuză medicii că îi obligă să-și înmormânteze ruda conform protocolului de COVID, deși pacienta decedată nu a avut coronavirus!

Publicat: 09 07. 2020, 16:45
Actualizat: 09 07. 2020, 16:52
Scandal imens la Craiova, unde o familie acuză medicii că îi obligă să-și înmormânteze ruda conform protocolului de COVID

Scandal cumplit la Craiova! Două familii i-au acuzat pe medicii de la Spitalul Județean că îi obligă să-și înmormânteze rudele decedate conform protocolului COVID, în saci sigilați, deşi acestea nu au fost infectate. Medicii vin cu o explicație: în lipsa unor teste negative, pacienții au fost considerați suspecți.

Familia unei paciente care a murit de cancer la colon, la Spitalul Județean Craiova, a filmat o ceartă cu medicii, după ce au aflat că vor primi trupul femeii în sac sigilat, relatează Gazeta de Sud.

„Aţi lăsat-o să moară ca o cățea, dezbrăcată, fără lumânare, fără nimic. Mama mea a stat singură în salon”, spune fiica femeii, potrivit sursi citate.

Cadru medical: În mod normal, se testează la 6 zile de la contact, dânsa n-a mai apucat să fie testată, dar rămâne în continuare suspectă

„În mod normal, se testează la 6 zile de la contact, dânsa n-a mai apucat să fie testată, dar rămâne în continuare suspectă. De aceea a venit în sac, v-am zis, asta-i procedura. Pentru a evita a vă îmbolnăvi și pe pe dumneavoastră și pentru toată lumea”, a explicat un cadru medical.

„Atunci de ce ne-aţi dat hainele mamei acasă, dacă erau infectate?“, a spus fiica pacientei.

Medicii spun că femeia a devenit suspectă după ce a stat o noapte în același salon cu o altă pacientă, care a fost testată apoi pozitiv.

Caz asemănător la Spitalul „Filantropia” din Craiova

Un alt bărbat a povestit pe Facebook despre cazul bunicii soţiei sale, internată în Secţia Hematologie a Spitalului „Filantropia“ din Craiova, cu leucemie acută, diabet, hepatită C și alte afecțiuni.

„La internare, conform protocolului, s-au recoltat probe pentru analiza Covid, atât de la ea, cât şi de la însoțitor (nu a fost suspiciune, ci analize de tip screening). Peste noapte, starea i s-a înrăutăţit şi a fost transferată la Spitalul Regional, la ATI. De aici începe regia! Cu toate că de la «Filantropia» nu a venit ca suspect COVID, «eroii din linia întâi» ai Spitalului Regional au mirosit oportunitatea şi au internat-o ca suspect COVID”, a scris bărbatul.

După decesul femeii, li s-a spus că, deși nu au rezultat al testului, aceasta trebuie înmormântată cu protocol COVID. Familia a așteptat rezultatul testelor dar, chiar dacă acesta a fost negativ, medicii au insistat să-i predea trupul sub protocol COVID, ba chiar au amenințat să cheme poliția, când familia a insistat, potrivit bărbatului.

Doctoriță: „Puteți să vă dați cu c..ul de toți pereții, că tot de Covid v-o livrez”

„Puteți să vă dați cu c..ul de toți pereții, că tot de Covid v-o livrez”, ar fi spus o doctoriță.

Până la urmă, s-a dovedit că a fost vorba despre o eroare de comunicare între spitale, iar familia a putut lua trupul femeii.

Medicii spun că nimeni nu este considerat suspect în mod neîntemeiat

„Nu îi declarăm suspecți dacă nu sunt, nu avem de ce. Dacă nu avem un al doilea test care să confirme sau nu că pacientul este pozitiv sau negativ, decedatul se predă familiei în sac negru. Dacă există cineva care vrea să facă plângere că un pacient a fost declarat suspect fără să fie motive, să o facă“, spune managerul Spitalului de Urgență, Laurențiu Ivanovici, pentru Gazeta de Sud.