Adrian Mutu și noua lui iubită, Sandra Bachici, s-ar fi căsătorit în secret. Detaliul care i-a dat de gol

Publicat: 21 03. 2015, 12:22

Deși și-au făcut publică relația de numai o lună, Adrian Mutu și noua lui iubită, modelul Sandra Bachici, au planuri serioase de viitor. Dovadă în acest sens stă o invitație la nunta unor priteni ai cuplului, unde cei doi vor fi nași.

Cum un bărbat și o femeie pot fi nași de cununie doar dacă sunt căsătoriți, există posibilitatea ca cei doi să se fi logodit deja sau cel puțin să facă asta în viitorul apropiat, scrie presa tabloidă.

FOTO: cancan.ro

Relația lui Adrian Mutu cu Sandra nu este însă văzută cu ochi buni de toată lumea. Nu puțini sunt cei care îl critică pe fotbalist pentru faptul că a pozat în familist convins, deși, în realitate, el și fosta soție, Consuelo, divorțaseră deja, în secret.

De asemenea, Sandra a fost și ea arătată cu degetul pentru faptul că a rupt logodna cu fotbalistul Laszlo Sepsi pentru a putea fi cu Mutu.

Pe lângă toate acestea, cei doi sunt acuzați că și-ar fi început relația cu mai mult timp înainte decât susțin în mod public.

Adrian Mutu, în vârstă de 36 de ani, a mai fost căsătorit cu Alexandra Dinu, în perioada 2001-2003, împreună cu care are un băiețel. În 2005, sportivul s-a căsătorit pentru a doua oară cu Consuelo Matos Gomez, împreună cu care are doi copii. Consuelo și Adrian au divorțat după nouă ani de mariaj.