Alertă în tenisul masculin: Rafael Nadal pune STOP! Nu joacă la Roma și e în dubii pentru Roland Garros

Publicat: 06 05. 2023, 11:19
Actualizat: 06 05. 2023, 11:20

Rafael Nadal, locul 14 ATP, a declarat că nu va participa la turneul de categorie ATP Masters 1000 de la Roma, care se va desfăşura în perioada 10-21 mai.

“Îmi pare foarte rău să anunț că nu voi putea fi prezent la Roma. Ştiţi cu toții cât mă doare să pierd încă unul dintre turneele care mi-au marcat cariera.

Deși am observat o îmbunătățire în ultimele zile, sunt multe luni de când nu m-am putut antrena la nivel înalt şi procesul de readaptare durează”, a precizat Nadal pe Instagram.

Rafael Nadal, probleme mari la șold

Rafael Nadal a fost nevoit să se retragă de la toate turneele care preced Roland Garros în sezonul de zgură! Campionul spaniol nu a mai jucat niciun meci oficial de la Australian Open, în luna ianuarie, apoi a ieșit din Top 10 după 18 ani.

Nadal nu și-a putut apăra titlul de la Australian Open la începutul sezonului, oprindu-se în turul secund. Meciul cu americanul Mackenzie McDonald, scor 4-6, 4-6, 5-7, a durat două ore și 26 de minute, fiind un coșmar pentru Rafa și apropiații săi.

Rafael Nadal a fost chinuit de durerile la șold și abia se mai deplasa pe teren la un moment dat, având grimase de durere. Aflată în tribune, soția spaniolului, „Xisca” Perello, nu a mai suportat să-l vadă suferind pe iberic și a izbucnit în plâns.

Spaniolul privește cu îngrijorare spre Roland Garros, turneul său preferat fiind programat în perioada 28 mai – 11 iunie. Nadal este campion en-titre la Roland Garros, triumfând de 14 ori pe zgura pariziană.