Andrei Nicolescu, după ce Dinamo e pe PRIMUL loc în Superliga: „E cel mai bun din campionat”

Publicat: 24 01. 2026, 09:21
Actualizat: 24 01. 2026, 09:22
Foto SPORT PICTURES

Andrei Nicolescu a spus după victoria lui Dinamo cu Hermannstadt că Raul Opruț, fundașul stânga al roș-albilor, e cel mai bun jucător din Superliga.

Opruț a reușit ambele goluri ale lui Dinamo, iar președintele clubului din „Ștefan cel Mare” spune că apărătorul trebuie convocat la echipa națională. Opruț, care a marcat în minutele 71 și 80, a fost jucător și la Hermannstadt.

Dinamo e pe primul loc în Superliga, 44 de puncte, dar Craiova și Rapid, echipele de pe locurile doi și trei, nu au jucat încă în această etapă.

Andrei Nicolescu, după ce Dinamo e pe primul loc în Superliga: „E cel mai bun din campionat”

„Îmi aduceam aminte când am venit la Sibiu acum doi ani, după 1-1 cu CFR, și aveam speranțe, iar în minutul 30 era 3-0 pentru ei. A dat și Opruț gol atunci. L-am iertat. Dacă mă uit înapoi, și golul de atunci tot după o respingere a venit. El are calitate mare, nu sunt surprins de execuțiile lui. Eu am spus că e cel mai bun fundaș stânga din campionat. Peste Bancu. Are constanță, poate nu e atât de spectaculos, dar are o constanță incredibilă. Și uite că a fost și spectaculos.

Meciul ăsta nu a fost foarte spectaculos, am întâlnit o echipă care s-a postat pe 3-4 rânduri. Nu a fost un meci deschis, a fost foarte închis. Terenul a fost greu, iar toate s-au complicat. Victoria e foarte importantă, ne arată că putem fi capabili să trecem de hopul mental pe care îl aveam atunci când trebuia să câștigăm un meci pentru a fi pe primul loc.

Din punctul meu de vedere, trebuia să nu avem reacția de a greși la gol, trebuia să fim vigilenți, să nu ne permitem relaxări la 1-0, pe final. Boateng a avut prea multă încredere în capacitățile lui, nu trebuia să fie elegant acolo, trebuia să dea mingea în aut. Sunt convins că am învățat din faza asta, noi încercăm să nu repetăm greșelile. Rapid și Craiova sunt 100% în play-off. Ce a făcut Argeș a pus o presiune foarte mare pe celelalte 6-7, cred că a luat o opțiune mare de a fi în play-off, chiar o opțiune mai mare decât Botoșani. E greu să analizăm, Metaloglobus a rămas în zece oameni, nu aș analiza după rezultat. Cred că e în play-off deja”, a declarat Andrei Nicolescu, la Prima Sport.