Aniversare tristă pentru Ianis Hagi. Mesajul cu care Gică Popescu a încercat să-l încurajeze în care acesta a împlinit 19 ani. Mesaj dur de la antrenorul Fiorentinei

Publicat: 22 10. 2017, 19:59

Aflat la Fiorentina, unde a fost cedat de Viitorul, Hagi junior este rezervă la echipa sa, în meci cu Benevento (duminică, 16:00), echipa unui alt român, George Pușcaș, cu care Ianis este coleg la naționala de tineret. Popescu i-a urat lui Ianis să ajungă mai mare fotbalist decât a fost tatăl său, prin intermediul mesajului postat pe pagina de Facebook, la care a atașat și fotografie cu Gică Hagi, alături de fiul său.

„La mulți ani nepotului meu, Ianis Hagi! Să ajungi mai mare ca tatăl tău, Gheorghe Hagi”, a scris Gică Popescu pe Facebook.

Stefano Pioli, antrenorul Fiorentinei, în schimb, i-a pregătit un alt fel de „cadou”, declarând înaintea meciului de duminică: „Hagi crește, dar nu joacă pentru că eu nu consider că este deocamdată la nivelul coechipierilor lui”.

Transferat anul trecut la Fiorentina, Ianis trece printr-o perioadă mai grea, are doar două meciuri în Serie A, ambele în sezonul precedent, iar în acest sezon a fost mai mult rezervă sau uneori nici nu a prins nici lotul, deși a impresionat în perioada de pregătire.