Bilete cu prețuri între 2 și 30 de lei la partida Oțelul Galați-Steaua

Publicat: 03 10. 2014, 14:04
Actualizat: 02 02. 2019, 17:02

Conform paginii oficiale de Facebook a grupării gălățene, prețurile biletelor sunt următoarele: tribuna 0 – 30 lei, tribuna I – 15 lei, tribuna a II-a – 10 lei, peluza I (sectoarele A și C) – 5 lei, peluza I(sector B galerie Oțelul) – 2 lei, peluza a II-a (sector galerie oaspeți) – 15 lei.

Clubul anunță că pentru femei biletele se comercializează cu prețul de 5 lei indiferent de sector, iar copiii cu vârste mai mici de 14 ani, însoțiți de un adult, beneficiază de intrare gratuită.

Cele patru case de bilete din jurul Stadionului Oțelul sunt deschise de vineri până duminică, între orele 10.00 și 16.00.

Echipa Oțelul Galați întâlnește, duminică, de la ora 16.00, pe teren propriu, formația Steaua, într-o partidă contând pentru etapa a X-a a Ligii I.