Care este salariul REAL al lui Gică Hagi. „Este incredibil. Nu știți ce oferte a refuzat”

Publicat: 14 05. 2017, 10:00

„Baciul” susține că Hagi a avut pe masă o ofertă „incredibilă” din punct de vedere financiar, dar că a preferat să rămână la Viitorul pentru a-și duce proiectul la bun sfârșit.

Cu cât îl „plătește” patronul Hagi pe antrenorul Hagi

Oficial, salariul lui Hagi la Viitorul este de doar 500 de euro, ceea ce reprezintă o situație unică pentru fotbalul de top. Totuși, Regele se află într-o situație inedită din acest punct de vedere, în condițiile în care este și patronul echipei. „Ar fi însemnat să mute banii dintr-un buzunar în altul”, spune amuzat Popescu.

„Este incredibil! Nu știți la ce oferte, ce sume, a dat la o parte Gică pentru a sta aici și să fie neplătit! Cred că e singurul antrenor din lume care e neplătit… Ar trebui să mute banii dintr-un buzunar în altul. Are niște bani pe care nu-i ia (n.r. salariu de 500 de euro pe lună). Îi lasă acolo… Ceea ce face Gică e incredibil.

Eu cred însă că în momentul în care va avea un proiect serios din străinătate, va pleca pentru că s-au întâmplat foarte multe. S-au întâmplat multe și atunci când ai un proiect ca asta și ai multe piedici, la un moment dat de saturi! Zici „Plec, ajunge!”. Piedici din toate părțile. Dacă a ajuns lumea să vorbească despre Hagi că face blaturi! Nu se poate așa ceva. Aceste lucruri nu sunt întâmplătoare, nu vin din senin… Eu cred că cineva are interes ca Gică să nu rămână așa cum e el de fapt! Sunt oameni care efectiv nu sunt zdraveni la cap!”, a declarat Gică Popescu la ProSport LIVE.