Cât de GRAVĂ este situația la Rapid: cine are de primit 14 salarii restante

Publicat: 03 11. 2014, 16:56

„Fiind în insolvență trebuie plătite și salariile din urmă pentru că ăsta este planul de reorganizare. Este foarte greu, pentru că dacă se întârzie atunci se adaugă la vechile datorii. În ceea ce mă privește, cumulat, eu am de primit 14 salarii restante. Și sunt antrenorul Rapidului care trebuie să salveze echipa de la retrogradare, să le ridice moralul jucătorilor și așa mai departe. Numai că asta se întâmplă de trei ani și e din ce în ce mai greu să îi motivez doar cu vorbe. Antrenamentele decurg normal, dar nu știu în capul fiecăruia ce se întâmplă și dacă se gândește la fotbal sau la altceva. Noi nu am mai avut nicio ședință cu acționariatul”, a spus Rada.

Antrenorul consideră că era mai bine ca Rapid să nu fi promovat la finalul sezonului precedent. „Era mai bine dacă nu promovam, dacă rămâneam în Liga a II-a. Pentru că scăpam de acest sistem de retrogradare a șase echipe. Era mai ușor să promovăm din Liga a II-a în 2015 decât să ne salvăm acum de la retrogradare. Cu actualul lot și cu situația de la club”, a adăugat Rada.