Ce face fiica lui Ibrahim Dossey! A concurat pentru România la Campionatele Europene U 20

Publicat: 09 08. 2023, 13:09

Jennifer Ştefania Dossey a obținut locul șase în finală la triplusalt la Campionatele Europene U20. Sportiva de 19 ani este fiica a lui Ibrahim Dossey, fostul portar care a decedat în 2008 și a jucat la echipe ca FC Braşov, Rapid sau Pandurii Tîrgu-Jiu.

Sportiva de la CSA Steaua București a avut cea mai bună săritură, 13.27 metri, iar în calificări a reușit distanța de 13.35 metri, un record personal.

La Campionatele Europene de Atletism de la Ierusalim, țara noastră are o delegație de 21 de sportivi Under 20, 11 fete şi zece băieţi.

Ce face fiica lui Ibrahim Dossey! A concurat pentru România la Campionatele Europene U 20

Jennifer s-a mutat în Germania, dar a anunțat că va participa pentru România. „Nu mă pierdeţi, pentru că tot timpul voi concura pentru România. Sufletul meu este de româncă. Mama mea lucreaza în Stuttgart şi am parte şi de o educaţie bună la un liceu public german” spunea ea pentru AS.ro. Visul său este să ajungă la Olimpiadă, iar ca model îl are pe tatăl său, medaliat cu bronz la JO 1992 alături de Ghana, și pe legendarul Usain Bolt. „Mi-ar plăcea să pot să ajung la nivelul lui într-o bună zi. Usain Bolt inspiră pe toată lumea, inclusiv pe mine. Poate voi ajunge într-o bună zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, la Olimpiadă” mai spunea ea.

„Visurile mari se construiesc cu mult efort, perseverenţă şi dedicare, iar drumul către succes nu este niciodată lipsit de emoţie. Laureată la categoria Atletism în cadrul Galei Trofeelor Alexandrion 2023, Campioana României la juniori, la săritură în lungime şi triplusalt, Jennifer Stefania Dossey a reuşit să obţină numeroase rezultate extraordinare în cadrul competiţilor la care a participat. În martie 2023 a obținut titlurile naționale atât în proba de lungime (5,98m) cât și în cea de triplusalt (12,97m), la Campionatul Naţional U20 indoor desfășurat în București” arată și pagina de facebook a fundației.

  • Marţi, în semifinale la 100 metri garduri, Cosmina Denisa Balaban s-a clasat pe locul 5 în prima serie, ratând finala probei (13.39 secunde). În calificări, ea a încheiat pe locul 12, cu 13.42 secunde, nou record național la U20
  • Alexandru Ciobanu a ratat calificarea în finală la aruncarea greutăţii (locul 9, 16.07 metri)
  • La 200 metri, Gabriel Neacşu s-a clasat pe locul 6 în seria 4 (22.00 secunde), ratând faza următoare
  • La 400 metri garduri, Ştefania Uţă a fost prima în seria 3 şi s-a calificat direct în semifinale, cu 37.87 secunde
  • Alţi sportivi români calificaţi în finale la CE U20 sunt Vlad Alexandru Turcu (aruncarea suliţei), Mihaela Blaga (3.000 metri obstacole), Alin Şavlovschi (3.000 metri obstacole), Claudia Costiuc (800 metri)