Ce se întâmplă cu locul 1 al Simonei Halep, după eliminarea din Turneul Campioanelor. Vestea primită astăzi de româncă

Publicat: 28 10. 2017, 14:22

Karolina Pliskova (Cehia, 3 WTA), singura jucătoare care o mai putea detrona pe Simona Halep în clasamentul WTA, a pierdut sâmbătă în fața Carolinei Wozniacki (Danemarca, 6 WTA), scor 7-6(9), 6-3 în prima semifinală a Turneului Campioanelor de la Singapore.

Simona Halep (1 WTA) încheie astfel sezonul pe locul 1 mondial, în ciuda faptului că a fost eliminată încă din grupe. 

Halep rămâne pe primul loc cel puțin până la finalul sezonului, cu 6.175 de puncte, la un avans de 40 de puncte față de poziția secundă, ocupată de jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza. Pliskova se află pe locul 3, cu 5.730 de puncte, dar cehoaica poate fi întrecută de Wozniacki sau de americanca Venus Williams, dacă una dintre cele două jucătoare câștigă Turneul Campioanelor.

Wozniacki a devenit, astfel, prima finalistă de la Turneul Campioanelor. În cealaltă semifinală, se întâlnesc Venus Williams, locul 5 WTA, și franțuzoaica Caroline Garcia, locul 8 WTA, tot sâmbătă, de la 14:30.

Simona Halep a părăsit competiția, vineri, după ce a fost învinsă de ucraineanca Elina Svitolina, locul 4 WTA, scor 3-6, 4-6, și a încheiat Grupa Roșie pe ultimul loc.