Ce spune un jucător care a plecat de la FCSB: „E mai ușor la coasă decât la antrenamentele lui Thomas Neubert”

Publicat: 25 01. 2024, 14:02

Ovidiu Perianu, fotbalist care aparține de echipa lui Gigi Becali, e omul cu care Gloria Buzău speră să obțină promovarea.

Venit la divizionara secundă Gloria Buzău pentru a-și relansa cariera, mijlocașul Ovidiu Perianu ar putea reprezenta omul decisiv în încercarea noii sale echipe de a obține promovarea în Superligă la finalul acestui sezon. Fotbalistul în vârstă de 22 de ani aparține încă de FCSB, club la care a ajuns când avea doar 17 ani și pentru care a și jucat doi ani.

Perianu recunoaște că tatăl lui, dinamovist pur-sânge, a avut un moment de ezitare înainte de a fi de acord ca fiul său să ajungă la rivala de-o viață a „câinilor”.

Ce spune un jucător care a plecat de la FCSB

„Sincer, când a fost sunat de președintele de la Regal Sport a fost un șoc pentru tata. A zis: lăsați-mă un pic să mă gândesc…și până la urmă s-a gândit la viitorul meu și la ce-i mai bine pentru mine și m-a lăsat să merg. În ziua meciurilor cu Dinamo nu prea vorbeam așa cu el. După vorbeam, dar înainte de meci, nu”, a declarat Ovidiu Perianu.

Ovidiu a copilărit în satul bunicilor, Bogești, aflat la 11 kilometri de Bîrlad. Acolo a aflat și ce înseamnă să alergi în aer liber, acolo a făcut toate năzbâtiile de pe lume, însă a descoperit și ce înseamnă munca fizică sau mersul cu vaca. După cum recunoaște, însă, nici o muncă, nici măcar cositul, nu depășea în intensitate sau greutate antrenamentele făcute cu preparatorul fizic al FCSB, Thomas Neubert: „Am fost și la vaci, eram mic, și cu calul am mers. În primul rând eram copil, mai mult era o joacă pentru mine, nu era ceva să iau în serios. Am mers peste tot. Și la sapă și la coasă. E mai greu cu domnul Neubert decât la coasă”.

Pentru a ajunge să joace 45 de meciuri pentru FCSB, fotbalistul a făcut multe sacrificii. A fost nevoit ca de la 11 ani să plece de acasă și să vină la București. „Am început la vârsta de 8 ani la Bârlad și după, la vârsta de 11 ani am plecat în București. Am plâns primele 6 luni, un an. Am suferit, că eram mic, plângeam după casă. Mereu vorbeam la telefon cu părinții, cu bunicii la fel”, a mai spus fotbalistul.

Ovidiu nu a renunțat niciodată la visul de a reveni în satul copilăriei, la Bogești. „Mi-am cumpărat și pământ și mi-am făcut câteva chestii acolo, dar ușor-ușor, mai e timp și le voi rezolva pe toate, sănătoși să fim”, a completat Perianu.

După ce a crescut și a devenit titular la FCSB, era o adevărată vedetă atunci când se ducea în satul copilăriei, toată lumea dorind să facă poze cu el. Evident, acum aproape tot satul ține cu FCSB: „Da, eram ca o vedetă în sat, toată lumea când mă vedea venea să facă poză cu mine. Nu tot satul, dar cam 80% e cu FCSB”.

Foto: Gloria Buză