Chiricheș, după dezastrul de la Euro 2016: Trebuie să încercăm să trecem peste acest moment

Publicat: 21 06. 2016, 13:55
Actualizat: 01 09. 2016, 03:11

„E clar că am plecat cu un sentiment de tristețe și de amărăciune. E trist că ne-am întors foarte repede. Nu ne așteptam la un astfel de deznodământ. Trebuie să încercăm să trecem peste acest moment. Și noi cred că a fost determinați. Cred că am avut o atitudine bună. Am încercat în toate cele trei meciuri să fim foarte puternici, să încercăm să avem o atitudine bună. Am încercat să dăm totul. Am încercat printr-o atitudine, printr-o organizare bună să facem față echipelor cu care am jucat. Se pare că nu a fost de ajuns. O cauză, nu știu, cred că au fost și multe momente cheie care și-au spus cuvântul”, a declarat Vlad Chiricheș, în cadrul unei conferințe de presă.

Întrebat cum au perceput criticile membrii echipei naționale, Chiricheș a răspuns că se așteptau la ele în condițiile în care nu au făcut „un Campionat European bun”.

„Suntem conștienți că trebuia să facem mult mai mult. Acum trebuie să trecem peste acest moment (…) Trebuie să încercăm să ne concentrăm pentru ce avem de făcut în continuare”, a adăugat Chiricheș.

Legat de meciul cu Albania, Chiricheș a declarat: „A fost o neatenție și asta a dus la golul primit.Eu cred că în meciul cu Albania, poate nu am fost atât de percutanți, mai concentrați. Dar cred că am avut controlul jocului. Ei în prima repriză nu poți spune că au avut ceva faze să înscrie. Nu am reușit să înscriem, să avem mai multe șanse de gol. Toată lumea și-a dorit foarte mult. Probabil și presiunea foarte mare, aveam nevoie de o victorie”.

„Cred că echipa Elveției a avut un joc mult mai combinativ decât cel al Franței. Au avut posesia mult mai mult și asta cred că ne-a pus în dificultate. E mult mai greu să alergi după minge decât să alergi când ai mingea. Când ai mingea ți-e mult mai ușor. E normal”, a mai spus Chiricheș.

În final, fostul apărător al Stelei le-a transmis un mesaj suporterilor dezamăgiți de prestația României la Campionatul European din Franța: „Știm foarte bine că nu am reușit să le aducem bucurie în această perioadă. Am văzut o mare parte a suporterilor cu speranțe și am încercat să facem tot ce am putut noi mai bine. Nu am reușit și îmi pare rău pentru deziluzia asta. Ne doream enorm să îi vedem în stradă, să îi facem fericiți”, a conchis fundașul lui Napoli, potrivit Mediafax.

Dacă după meciul cu Albania, unde echipa națională a României a fost învinsă, scor 0 -1, Anghel Iordănescu declara că nu își reproșează nimic, selecționerul ia acum vina eșecului asupra sa și își cere scuze în fața suporterilor pentru înfrângerea care ne-a oprit drumul spre optimi.

„Din punctul meu de vedere regret enorm și la fel și întreaga echipă pentru rezultatul obținut, că n-am reușit să ne calificăm. Stiu că am produs o mare decepție, o mare dezămagire, dar din capul locului aș vrea să va spun, să vă rog să lăsați jucătorii în pace. Ei, din punctul meu de vedere, și-au dorit, au vrut, au încercat să obțină calificarea pe care ne-o doream cu toții și principalul vinovat pentru necalificare sunt eu, antrenorul echipei. Eu sunt principalul vinovat și îmi cer scuze în fața suporterilor, a fanilor, a iubitorilor de fotbal din România. Trebuie să întelegeti și să porniți într-o analiză corecta a ceea ce înseamnă echipa națională. Nu echipa națională trebuie să fie capul ispășitor a ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc. Echipa națională este un bun al nostru, al tuturor. Analizați fotbalul românesc, pentru că nivelul și problemele din fotbalul romanesc ne-au dus în această situație”, a declarat Iordănescu la sosirea în țară, conform Sport.ro.

Echipa națională a României a fost învinsă, duminică seară, scor 0-1, de reprezentativa Albaniei, în ultimul meci din grupa A la Euro, disputat pe stadionul din Lyon, iar formația antrenată de Anghel Iordănescu a fost eliminată de la turneul final.