Cine venea antrenor la CFR Cluj dacă Daniel Pancu refuza. „El era al doilea nume”

Publicat: 24 11. 2025, 09:02
Foto SPORT PICTURES

Iuliu Mureșan, președintele de la CFR Cluj, a anunțat că dacă Daniel Pancu nu accepta să preia banca tehnică a echipei, următorul pe listă era Liviu Ciobotariu.

CFR Cluj a învins Rapid 3-0 în derby-ul etapei și formația din Gruia e pe locul 11, 19 puncte, la șapte față de play-off.

Cine venea antrenor la CFR Cluj dacă Daniel Pancu refuza. „El era al doilea nume”

„S-a schimbat foarte mult atitudinea în primul rând. A fost o victorie semnificativă, clară și echipa și-a dorit foarte mult. Demult nu i-am mai văzut pe băieți așa fericiți după meci pe teren și în vestiar. Era atmosferă frumoasă. Avea nevoie de asta la echipă. Pancu a adus o mare schimbare la echipă. A schimbat total antrenamentele. El a fost atacant și îi place să joace pe atac.

El a venit încrezător că avem jucători valoroși, nu aveam echipă. Îmi place spiritul ăsta. Când a venit Pancu, al doilea nume era Ciobotariu. Voiam să aducem antrenor liber, era greu să luăm de la echipe. Am avut o listă de 4-5 antrenori liberi din care l-am ales pe Pancone și îmi pare bine. Am ales bine.

Victoriile aduc victorii în mod normal. Avem meciuri grele. Programul e greu, dar dacă echipa joacă așa o să punem probleme peste tot și o să obținem multe puncte. E greu accesul în play-off, dar trebuie să sperăm. Avem multe echipe între noi și locul 6.

Nici ele nu stau pe loc, fac puncte și e destul de complicat. Principalul nostru obiectiv a devenit Cupa României pentru că ne poate oferi acces în Europa League”, a spus Iuliu Mureșan, la Digi Sport.

„Are sume de recuperat, dar o luăm în ordinea plăților”

Conducătorul echipei din Gruia a vorbit și despre plecarea lui Răzvan Zamfir, care a ajuns la U Cluj, rivala celor de la CFR.

„Eu i-am fost naș lui Răzvan Zamfir, am o relație specială cu el. Relația mea personală cu Răzvan rămâne aceeași. Eu l-am înțeles și am insistat să îi dăm drumul. A vrut să plece și când a văzut că eu vin la CFR Cluj l-am derutat și i-a refuzat pe cei de la U Cluj. A stat în stand-by. S-a gândit să plece și cu regret i-am dat drumul. Relația mea cu el rămâne aceeași. Are sume de recuperat, dar o luăm în ordinea plăților, care sunt obligatorii”, a mai declarat Iuliu Mureșan.