David Popovici a fost desemnat „Sportivul Anului” la Gala Mari Sportivi ProSport 2025

Publicat: 27 11. 2025, 14:40

Clubul Diplomaților a găzduit miercuri seara Gala Mari Sportivi 2025, organizată de ProSport. La eveniment au participat nume uriașe din sport precum înotătorul David Popovici,  Cătălin Chirilă, Simona Radiș, Ancuța Bodnar, fostul mare fotbalist Gică Popescu, președintele COSR Mihai Covaliu, fostul președinte LPF Dumitru Dragomir, președinți de federații și foști sportivi importanți din România.

David Popovici a fost desemnat „Sportivul Anului” la Gala Mari Sportivi ProSport 2025. Sportivul în vârstă de 21 de ani a urcat pe scenă și a ținut un discurs emoționant.

Premiile acordate de jurnaliștii ProSport au fost următoarele:

David Popovici – sportivul anului – aur la 100 m liber + aur 200 m liber – David Popovici a realizat o nouă dublă la Campionatele Mondiale de natație, la fel ca în 2022, câștigând cursele de 100 și 200 metri liber. Cu cele două medalii de aur, România a încheiat competiția de înot pe poziția a 8-a, peste națiuni cu mare tradiție și cu delegații infinit mai numeroase, precum Italia, Africa de Sud, Marea Britanie, Olanda sau Ungaria.

Constantin Popovici – a obținut medalia de bronz în concursul de sărituri în apă de la mare înălțime (27 m), din cadrul Campionatelor Mondiale de Nataţie de la Singapore. Este a doua sa distincție mondială, după aurul de acum doi ani, din Japonia.