Dinamo – FCSB, 0-1! Florinel Coman a marcat un eurogol

Publicat: 27 11. 2023, 01:00
Actualizat: 27 11. 2023, 01:02

FCSB a învins Dinamo, 1-0, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 17-a a Superligii. Golul a fost marcat de Florinel Coman, minutul 52, din lovitură liberă de la 20 de metri.

FCSB e lider detașat în clasament și Dinamo e la 11 etape consecutive fără victorie, fiind penultima în campionat.

Partida a început cu zece minute întârziere, din cauza reprogramării partidei Oţelul – Universitatea Craiova, scor 1-3

Dinamo – FCSB, 0-1! Florinel Coman a marcat un eurogol

FCSB are acum cinci puncte în fața echipei de pe locul doi, CFR Cluj, 37 de puncte, faţă de 32.

„Un meci greu. Mereu se dau lupte grele, se cam uită de fotbal, se joacă mai dur. Cred eu că dăruirea și calitatea au făcut diferența. O execuție frumoasă din lovitură liberă. Exersez și e normal să-mi iasă. (n.r. despre faza în care a irosit o fază fixă) Arbitrul mi-a spus să bat repede, aveam pregătită o fază fixă, dar am plecat din acel loc. Ne așteptam ca Dinamo să faca un joc defensiv, dar, asta este, cu echipele mai mici trebuie să jucăm mai mult pozițional, să-i desfacem, să ne creăm ocazii de gol. Important este că am reușit să câștigăm.

Mă bucur că mi se întamplă aceste lucruri, dar mai este loc și de mai bine. Am văzut meciul CFR-ului, am vorbit și astăzi cu băieții și am zis să nu dăm cu piciorul. Am intrat în vestiar și am zis că nu trebuie să pierdem jocul. Dacă ne luăm după clasament, trebuia să le dăm 5-6 goluri. Important este că am făcut față fizic”, a declarat Florinel Coman.

Echipele de start:

Dinamo: Golubovic – Cr. Costin, Lucas, Homawoo, Amzăr – D. Iglesias, Bena, Ilic – Ghezali, Abdallah, Gregorio.

Rezerve: Dujmovic – I. Roșu, Politic, Bordușanu, A.Bani, Patriche, Giafer, R. Grigore, Dr. Irimia.

Antrenor: Ovidiu Burcă

FCSB: Târnovanu – Pantea, Ngezana, Lixandru, Radunovic – Djokovic, Ad. Șut, Olaru – Al. Băluță, Miculescu, Fl. Coman.

Rezerve: A. Vlad – Dawa, Haruț, Compagno, M. Toma, Cr. Ganea, Rotariu, Radaslavescu.

Antrenor: Elias Charalambous