Ediție de colecție, miercuri, de la ora 21, la EXCLUSIV DINAMO. Invitat: Constantin Ologu, alias „Tyson”

Publicat: 08 11. 2023, 10:00

Ediție de colecție, miercuri, de la ora 21, la EXCLUSIV DINAMO. „Arde șoseaua…”, într-o emisiune în care povestește „Tyson”, Constantin Ologu, legendarul șofer al „câinilor-roșii”

Ediție de poveste la EXCLUSIV DINAMO, miercuri, 8 noiembrie, la ProSport. Constantin Ologu, alias Tyson, omul care a condus autocarul „câinilor” roșii timp de trei decenii, vine în studioul emisiunii în care amfitrion este jurnalistul Cătălin Mureșanu.

Șofer la categoria „D”, de la Dinamo, „Tyson” a „ars” șoseaua cu dinamoviștii în spate, mulți s-au urcat juniori în autocarul lui și au coborât antrenori. După o viață în fruntea echipei, Constantin Ologu a fost nevoit să renunțe la volan din cauza unor probleme de sănătate. Fanii au donat sânge pentru el, și-a revenit, iar acum, legendarul șofer își împărtășește poveștile colectate în sute de mii de kilometri, mii de meciuri, ani alături de Dinamo.

Emisiunea EXCLUSIV DINAMO poate fi urmărită pe www.prosport.ro, canalul de YouTube ProSport sau pagina de Facebook ProSport. EXCLUSIV DINAMO este un produs media interactiv, în care fanii „câinilor” pot adresa întrebări atât invitaților cât și moderatorului, în timp ce părerile și sugestiile urmăritorilor vor fi rulate și analizate pe tot parcursul emisiunii.