EURO 2012. Jucătorii irlandezi vor purta banderole negre la meciul cu Italia

Publicat: 17 05. 2012, 19:23
Actualizat: 03 07. 2013, 16:44

Jucătorii din naționala Irlandei vor purta banderole negre la meciul cu Italia, programat în data de 18 iunie, în cadrul Campionatului European, în memoria masacrului de la Loughinisland, din urmă cu 18 ani, a anunțat federația irlandeză (FAI), informează BBC.

Șase bărbați au fost uciși în iunie 1994, într-un bar din Loughinisland, în timp ce urmăreau meciul Irlandei cu Italia de la Cupa Mondială din SUA. Cei șase au murit în urma unui atac armat al membrilor unui grup paramilitar, în care au mai fost rănite cinci persoane.

UEFA a acceptat ca fotbaliștii să poarte banderole negre, în urma unei solicitări a FAI, făcută în numele familiilor victimelor.

„Ceea ce s-a întâmplat în Loughinisland în 1994 a fost o tragedie și toți fanii fotbalului au fost impresionați de situație. Vreau să mulțumesc UEFA pentru că ne-a ajutat să comemorăm tragedia și să ne amintim de cei care și-au pierdut viața atunci”, a declarat John Delaney, președintele executiv al federației irlandeze.