Florin Prunea, despre șansele de calificare ale naționalei la CM 2026. „Cu ei e meciul decisiv în ceea ce privește locul doi în grupă”

Publicat: 17 09. 2025, 17:35
Actualizat: 17 09. 2025, 17:37

Florin Prunea a vorbit despre șansele de calificare ale României la CM 2026. Dacă învinge Austria, naționala noastră se poate lupta cu Bosnia.

Echipa națională ocupă locul 3 în Grupa H la CM 2026, cu 7 puncte în 5 partide, la 5 puncte distanță de ocupantele primelor două locuri Bosnia și Austria.

Fostul portar crede și că reconfirmarea selecționerului Mircea Lucescu este benefică.

Florin Prunea, despre șansele de calificare ale naționalei la CM 2026

„Nu e nicio surpriză că Mircea Lucescu a fost reconfirmat pe banca naționalei și este bine că s-a întâmplat acest lucru. Nea Mircea Lucescu trebuie să-și ducă mandatul până la capăt. Urmează probabil barajul de Nations League, pentru că va fi destul de greu să prindem locul doi. Ar fi bine să terminăm pe locul doi, dar cred că meciul cu Austria este decisiv în ceea ce privește locul doi în grupă. Dacă vom reuși să câștigăm, ne vom agăța de meciul din Bosnia și vom juca cu locul doi pe masă. E mai bine barajul aici, decât să mergem în Nations League, să jucăm semifinala pe teren neutru și să așteptăm tragerea pentru finală care este posibil să o joci tot afară. E greu, foarte greu” a anunțat Florin Prunea.

Prunea, despre lupta pentru titlu în Superliga

„Eu nu văd play-off-ul fără FCSB. Cred că este un clasament temporar, așa cum nu văd nici fără CFR Cluj. Dar așa-zisele echipe mici vin din urmă, uitați-vă la UTA, care este o nucă tare, sau Botoșani. Eu cred că FCSB va avea un meci dificil în deplasare la Botoșani. Sunt echipe care pot pune probleme și cu cât trece timpul punctele sunt mai puține, presiunea este mult mai mare și totul este posibil. Problema FCSB-ului și a celor de la CFR este că în acest moment toate echipele cred că se poate și nu mai au frică de ele. Aici este o problemă”, a mai spus acesta.