Gigi Becali a criticat un jucător după Go Ahead Eagles – FCSB. Cine i-a plăcut. „Pe la el era bulevard”

Publicat: 26 09. 2025, 08:06
Actualizat: 26 09. 2025, 08:07

FCSB a învins Go Ahead Eagles, 1-0, în prima etapă a Europa League. Golul a fost marcat de David Miculescu (13).

Gigi Becali a vorbit despre meci, l-a criticat pe Kiki, a explicat schimbările și a spus cine i-a plăcut cum a jucat.

FCSB va juca următorul meci în Europa League cu Young Boys la 2 octombrie, la București.

Gigi Becali a criticat un jucător după Go Ahead Eagles – FCSB. Cine i-a plăcut. „Pe la el era bulevard”

„Sunt foarte mulțumit. Mai mult pe campionat, dar dacă așa a vrut Domnul, să iau niște bănuți… Sunt vreo 500.000, dar astea 3 puncte pot aduce și câteva milioane. E vorba și de coeficient. Alibec și-a revenit. A fost programată schimbarea, să iasă la pauză. Așa trebuia. Dacă nu-l scoteam, poate nu mai câștigam. Pe la Kiki era autobandă, autostradă, bulevard.

La Edjouma așa a fost strategia, să intre Tănase în locul lui. Două galbene au fost pentru proteste, asta e. Nu trebuie să facă asta. Terminați cu asta! Ei sunt obișnuiți ca în România, dar aici nu se ține cont. Omul meciului? Să zicem Târnovanu. A scos, dar a scos ce era de apărat. Nu a fost 1 contra 1.

A fost doar o singură minge mai grea, când s-a întins în dreapta. Dar a fost încet. Nu a avut vreo minge periculoasă. Toată echipa a fost omul meciului. Mă bucură Alibec. Miculescu va juca în toate meciurile din Europa League. Urmează Young Boys, facem 6 puncte. O luăm meci cu meci. Acum urmează Galațiul, e cel mai important meci.

Mi-a plăcut Cisotti, a alergat mult. Olaru a alergat mult, dar fără realizări. Nu pot să remarc pe nimeni. Ei nu au fost periculoși, doar au avut posesie. Nu au avut jucători care să ne destabilizeze. Mi-a mai plăcut Thiam. Bîrligea și Tănase au intrat bine, vor juca cu Oțelul. O să mai intre Pantea, Radunovic, care zice că e refăcut, zice că poate.

Bîrligea și Tănase rămân pentru campionat. Să-l vedem și pe Alibec, care a jucat bine. Poate intră în locul lui Bîrligea. Thiam mi-a plăcut și el, va juca doar în stânga de acum. Atacanți vor fi Bîrligea și Alibec mereu, sunt doar ei doi pe post”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.