Gigi Becali, operat de un neurochirurg preot. Ce intervenție chirurgicală a suferit patronul FCSB

Publicat: 21 11. 2025, 09:23
Actualizat: 21 11. 2025, 09:24
Foto ProSport

Gigi Becali s-a operat la cervicală și a anunțat că se simte bine după intervenția făcută de neurochirurgul preot Ștefan Mindea.

Patronul FCSB a fost însoțit la spital de patru călugări, pentru a-l susține, iar omul de afaceri a refuzat să rămână internat.

A dezvăluit și că nu a vrut să ia antibiotice, cum i s-a recomandat, și folosește medicamente naturiste.

Gigi Becali, operat de un neurochirurg preot. Ce intervenție chirurgicală a suferit patronul FCSB

„Mi-a explicat ce mi-a pus acolo, nu înțeleg, cum să pui 3 cm de ceva, o proteză în cervicală, fără să cadă o picătură de sânge pentru că nu taie. Familia mea își face griji, prietenii mei își fac griji și am zis că mă voi arăta să vadă oamenii faptic că nu mai am nimic. Dacă stăteam în spital, se îngrijora nevasta mea, că eu nu mă plâng niciodată. Acum sunt răgușit că mi-a băgat un tub în trahee. Asta este totul ce s-a întâmplat cu operația la cervicală.

E adevărat că este riscant să pleci acasă, dar voi gândiți mai mult lumește, și eu gândesc lumește, pentru că m-a acaparat lumea, m-a prins în lanțuri, dar am zis să mă ridic duhovnicește, să fiu mai aproape de Domnul, când te lași în mâinile Domnului nu-ți mai e frică de nimic. Am luat 4 frați cu mine, călugării mei, și am plecat în lupta asta. Cu ocazia asta eu am spus că așa mă simt eu bine cu frații mei, eu am frați mulți, am frați adevărați.

Mi-a zis că să iau 5 zile antibiotic, am zis că nu iau. Nu iau eu antibiotic că nu e bun pentru organism, pentru trup. Iau eu altceva natural. A zis că mâine pot să joc fotbal. Da bine, cu grijă. De odihnit trebuie să te odihnești, dar nu am niciun fel de restricție. Medicina a avansat, America e cu 20 de ani înaintea Europei.

Eu m-am rugat, m-am împărtășit și după aceea m-am dus la operație, că nu se știe. Tehnologia folosită este cea americană. America e mult mai avansată. Eu nu sunt genul de om care să-mi fie frică, mie mi-e frică de Hristos, dar îl iubesc atât de mult pe Hristos încât nu mi-e frică. Am zis că din credință aici mă voi opera” a declarat Gigi Becali, la România TV.