Ionuț Lupescu îl DISTRUGE pe Răzvan Burleanu: „Un corporatist, cu o retorică obraznică! Nu există transparență în privința banilor”
Ionuț Lupescu a fost acuzat de corupție de către Răzvan Burleanu, înaintea alegerilor FRF. Fostul internațional nu i-a răspuns atunci federalului, dar după ce Burleanu a obținut un nou mandat de președinte al federației, „Kaiserul” a venit cu replica.
Ce s-a întâmplat? Lupescu a criticat arbitrajul de la Rapid – Dinamo, 3-2, Burleanu a decis să-i apere pe „fluierași” și l-a atacat pe care în trecut a fost la FRF și acum e oficial al CS Dinamo. „Ne amintim că în trecut, înainte de 2014, persoane pe care chiar le-am văzut în această perioadă dându-și cu părerea despre prestația lui Istvan Kovacs erau chiar cele care făceau delegările în fotbalul românesc. Era o perioadă marcată de foarte multă corupție în arbitraj. Mă refer direct aici la domnul Ionuț Lupescu (n.r. declarațiile oferite după Rapid – Dinamo 3-2). După această declarație cu siguranță o să îi vedem pe cei care au făcut parte din acel sistem că imediat o să sară în apărarea lui, fiindcă el nu cred că va reacționa. Dincolo de alte năzbâtii pe care le-a făcut la nivel comercial când era director general în FRF” spunea Răzvan Burleanu.
Ionuț Lupescu îl face praf pe Răzvan Burleanu: „Un corporatist, cu o retorică obraznică! Nu există transparență în privința banilor”
Acum, Lupescu a venit cu replica. „Nu voiam să intervin, era al patrulea congres. Din ce am înțeles, corupția nu mai există în federație. Domnul Kyros a fost adus în mandatul lui Mircea Sandu. Nu cred că Istvan Kovacs este cel mai bun, dar intră într-o categorie, alături de Rainea și Crăciunescu.
Stau și mă întreb… Înțeleg că este un corporatist, cu o retorică obraznică, copiază politicienii de 10-15 ani din România, dar FRF și fotbalul românesc nu au început în 2014. Este o mare problemă pentru ei. De fiecare dată, la o Adunare Generală, se vede foarte clar că au o mare problemă în ceea ce înseamnă transparența banilor. Fotbalul românesc a fost mult timp condus de suporteri și de antrenori mari, nu funcționează doar din 2014.
Întrebarea mea a rămas fără răspuns. Nu mă așteptam să mi se dea un răspuns. Nu are nicio treabă cu fotbalul, nu cunoaște jucătorii, nici VAR-ul. Eu vreau să îmi spună cine sunt cei responsabili de VAR, pentru că nu știu cine este. Nu știu de ce cei de la Dinamo nu au cerut mai multă atenție. Cei care se ocupă de VAR… eu îl apreciez pe Kyros, știu ce a făcut pentru fotbalul românesc, și pe Hațegan.
Nu știu la ce năzdrăvănii se referea. Văd de 12 ani că au trecut trei Mondiale la care nu am participat. La fiecare adunare generală… la prima a fost Gică Popescu arestat, știm ce s-a întâmplat, cu presa, a fost închis, apoi eu, acum ‘mascăriciul’, candidatul Drăgan, căruia i s-a tăiat microfonul ca să nu poată vorbi.
Întrebarea mea este: care este calculul în acest plan? Am participat la multe activități și adunări în federație și e păcat. Această adunare generală a dat o imagine foarte proastă, să nu lași pe cineva să vorbească. Nu este problema lui Burleanu, problema este sistemul pe care l-a creat: oameni care ar trebui să muncească în teritoriu și sunt la fel ca domnul președinte”, a declarat Ionuț Lupescu, la Digi Sport.
Nu putem să-l comparăm pe Ceferin cu Burleanu. Este jurist, are o familie renumită de juriști în Slovenia. Tatăl lui Burleanu a fost fotbalist, dar băiatul nu are nicio treabă, nu cunoaște istoria fotbalului, antrenorii, jucătorii. Este uimitor. Dar ce a făcut în 12 ani? Nu s-a dezvoltat deloc fotbalul. Nu există suficientă transparență în privința banilor, nu se spune ce se întâmplă cu ei, acestea sunt problemele principale. Infrastructura reprezintă, de asemenea, o problemă majoră, mai ales la nivel de copii și juniori – Ionuț Lupescu