JO LONDRA 2012. Unde duce lupta pentru medalii. Accidente nefericite de la competițiile sportive

Publicat: 04 08. 2012, 19:30
Actualizat: 09 08. 2012, 22:48

Halterofila Khalil Mahmoud Abir Abdelrahman, în vârstă de 20 de ani, din Egipt, a părăsit Jocurile Olimpice 2012, de la Londra, într-un scaun cu rotile, după ce a încercat să ridice greutăți care cântăreau 151 de kilograme.

Aceasta a fost imobilizată la sol de greutăți și a avut nevoie de ajutorul medicilor, prezenți la fața locului, pentru a se ridica, notează Daily Mail.

Incidentul a avut loc chiar în timpul desfășurării probelor la categoria 75 de kilograme feminim, atunci când concurenta Egiptului era la cea de-a treia ridicare. Aceasta se lupta pentru câștigarea unui loc pe podium.

Halterofila a încercat să ridice 151 de kilograme, iar atunci când a vrut să pună bara cu greutăți pe piept a căzut pe spate, rămânând imobilizată la sol. Sportiva s-a accidentat atât de rău încât a avut nevoie de un scaun cu rotile pentru a fi scoasă din zona unde se desfășurau probele.

Acesta nu a fost primul incident. Joi, halterofilul sud-coreean Sa Jae-Hyouk, campion olimpic la Beijing, în 2008, a suferit o dizlocare de cot în timpul concursului din cadrul JO 2012.

El începuse bine concursul de la Londra, ridicând din prima încercare 158 kg la stilul smuls, însă a doua încercare, la 162 kg, i-a fost fatală. Când să împingă haltera desupra capului cotul mâinii drepte i-a cedat.