Mesajul lui Edi Iordănescu înainte de DUBLA cu Kosovo și Elveția! „Avem în faţă o provocare dificilă. Să ne bucurăm împreună!”

Publicat: 05 06. 2023, 16:03
Actualizat: 05 06. 2023, 16:05

Selecționerul Edi Iordănescu a transmis un mesaj fanilor primei reprezentative.

Kosovo – România are loc pe 16 iunie, de la 21:45, în timp ce Elveția – România se joacă pe 19 iunie, de la aceeași oră.

Mesajul lui Edi Iordănescu înainte de dubla cu Kosovo și Elveția! „Avem în faţă o provocare dificilă. Să ne bucurăm împreună!”

„Am fost bucuros să regăsesc în rândul tricolorilor cu ocazia acestei reuniri spiritul pozitiv şi mentalitatea de luptă pe care le-am construit împreună în ultima perioadă şi pe care le-am consolidat cu un start bun în aceste preliminarii.

Suntem conştienţi că pentru mulţi dintre jucători sezonul la echipele de club nu a fost unul la nivelul aşteptărilor în privinţa obiectivelor şi că această lună aduce cu ea destul de multă incertitudine legată de viitorul lor.

Dar responsabilitatea tricoului României şi a mizei acestor două deplasări, din Kosovo şi Elveţia, depăşeşte orice dezamăgire sau frământare din plan personal.

Avem în faţă o provocare dificilă pentru care e nevoie de concentrare totală, împotriva unor adversari de un nivel foarte bun. Putem demonstra că merităm calificarea la EURO 2024 doar dacă mintea, sufletul şi toate calităţile fotbalistice vor fi puse în slujba obiectivului României. Şi sunt sigur că putem asta!

Crede în maturizarea fotbalistică a jucătorilor

Chiar dacă ne lipsesc jucători importanţi din cauze medicale, iar istoricul recent al primei reprezentative în partidele disputate în această perioadă a anului nu e unul prea fericit, ne-am pregătit pentru a găsi soluţii şi nu alibiuri.

Tocmai de-aceea am început acest drum: ca să schimbăm lucrurile şi să obţinem calificări la turnee finale, nu pentru a ne raporta la trecut şi la contexte

Încrederea mea în fiecare dintre tricolori şi în toţi ca grup, aşa cum ne-am consolidat în ultima vreme, este totală. Simt că maturizarea lor fotbalistică vine în acelaşi timp cu o coeziune pe care ne-am dorit-o, dincolo de potenţialul lor evident.

Suntem încrezători şi vreau să le transmit tuturor suporterilor români mesajul pe care îl împărtăşesc şi tricolorilor: uniţi de tot ce avem mai bun în noi, cu gândurile şi sacrificiile puse în slujba aceluiaşi obiectiv, vom ajunge acolo unde ne dorim: să ne bucurăm împreună!”, a declarat Edi Iordănescu pentru site-ul oficial al FRF.