Mesajul lui MUTU pe Twitter despre echipa națională

Publicat: 04 10. 2012, 17:59
Actualizat: 08 02. 2019, 05:32

Atacantul echipei AC Ajaccio, Adrian Mutu, a anunțat, joi, pe contul său de Twitter, că abia așteaptă să ajungă la echipa națională pentru partidele cu Turcia și Olanda, din preliminariile Cupei Mondiale, el făcând parte din lotul lărgit anunțat de selecționerul Victor Pițurcă.

„Abia aștept să ajung la echipa Națională!!!! Hai România!”, a scris Mutu, la care a atașat o poză din partida cu Belarus, disputată în preliminariile Euro-2012.

Selecționerul Victor Pițurcă va anunța lista cu jucătorii convocați din străinătate în cursul zilei de vineri.

În vârstă de 33 de ani, Adrian Mutu nu a mai evoluat pentru echipa națională din 7 octombrie 2011, când a și înscris cele două goluri ale României în partida cu Belarus. Mutu se află la un singur gol de egalarea recordului de reușite deținut de Gheorghe Hagi (35).

Partida Turcia-România va avea loc, la 12 octombrie, de la ora 20.30, pe stadionul Șukru Saracoglu din Istanbul, iar meciul România – Olanda va avea loc, în 16 octombrie, de la ora 21.00, pe Arena Națională din București. Ambele întâlniri contează pentru Grupa D, zona Europa, a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014.