Mutu: Cer scuze tuturor suporterilor echipei Ajaccio

Publicat: 20 01. 2013, 11:23
Actualizat: 27 08. 2014, 09:47
Atacantul Adrian Mutu, care a ratat un penalti în meciul cu Valenciennes, scor 1-1, în campionatul Franței, și-a cerut scuze de la suporterii echipei Ajaccio și de la coechipierii săi.

Atacantul Adrian Mutu, care a ratat un penalti în meciul cu Valenciennes, scor 1-1, în campionatul Franței, și-a cerut scuze de la suporterii echipei Ajaccio și de la coechipierii săi.

”Cer scuze tuturor suporterilor echipei Ajaccio, echipei mele și fanilor mei pentru penaltiul ratat. Am ales să fac acea execuție (n.r. – scăriță), așa că îmi asum responsabilitatea”, a scris Mutu pe Twitter.

Atacantul echipei Ajaccio, Adrian Mutu, a înscris un gol și a ratat un penalti la meciul terminat la egalitate, sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-1, cu Valenciennes, în etapa a XXI-a a campionatului Franței.

Mutu, care a fost integralist, a marcat în minutul 29, iar în minutul 67 a ratat un penalti.

Golul oaspeților a fost înscris de Nguette ’69.

Acesta este al cincilea gol al românului în actuala ediție a campionatului Franței.