Novak Djokovic, la borna 92! L-a învins pe Sebastian Korda şi a câştigat turneul de la Adelaide

Publicat: 08 01. 2023, 17:20

Novak Djokovic a câştigat duminică turneul de tenis Adelaide International 1 (ATP 250) după ce a salvat o minge de meci în finala cu americanul Sebastian Korda, încheiată 6-7 (8/10), 7-6 (7/3), 6-4 în favoarea sârbului.

Novak Djokovic, fostul lider ATP, acum locul 5 mondial, s-a impus duminică la o zi după ce l-a învins în semifinale pe rusul Daniil Medvedev, deşi s-a accidentat la coapsă. Sebastian Korda este pe poziţia a 33-a în ierarhia internaţională.

Meciul a durat trei ore şi 9 minute. Turneul de la Adelaide, organizat înainte de Australian Open, a fost dotat cu premii totale de 642.735 de dolari americani.

Novak Djokovic, la borna 92! L-a învins pe Sebastian Korda şi a câştigat turneul de la Adelaide

Djokovic a fost susţinut de public la revenirea sa în Australia, la un an după ce a fost expulzat deoarece nu era vaccinat împotriva Covid.

Novak Djokovici a reuşit un al 92-lea titlu duminică, fiind la egalitate cu Rafael Nadal, dar în urma lui Jimmy Connors (109), Roger Federer (103) şi Ivan Lendl (94).

El a câştigat 34 de meciuri consecutive în Australia de la începutul anului 2019 şi 23 din ultimele 24 de meciuri în total

Sârbul este deţinătorul recordului de victorii la Australian Open, nouă, şi speră să-l egaleze în această lună pe Rafael Nadal, care are cele mai multe turnee de Mare Şlem câştigate, 22.

La festivitatea de premiere de la Adelaide, Novak Djokovic l-a lăudat pe Sebastian Korda: „Bună seara! Sper că v-a plăcut show-ul din această seară! Vreau să-l felicit pe Seb pentru efortul din această seară, ai fost mai aproape de victorie decât mine și ai un viitor extraordinar”.

Deținătorul a 21 de titluri de Grand Slam a avut momente în care a strigat furios către loja sa, dar a depășit momentele de nervozitate: Mulțumesc echipei mele pentru că mă tolerează în momentele grele, așa cum au fost cele de astăzi. De asemenea, a fost o săptămână uimitoare și voi ați făcut totul posibil”, a adăugat Djokovic.

Coco Gauff s-a impus la Auckland

Coco Gauff, numărul 7 mondial, a învins-o, duminică, pe spaniola Rebeka Masarova, locul 130 mondial, scor 6-1, 6-1, şi a câştigat turneul WTA de la Auckland.

Gauff, în vârstă de 18 ani, care a câştigat al treilea titlu pe circuit, nu a pierdut nici măcar un set în cadrul acestui turneu desfăşurat în Noua Zeelandă.