Petrolul și-a găsit antrenor, după demiterea lui Ciobotariu! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp

Publicat: 23 09. 2025, 10:56
Actualizat: 23 09. 2025, 11:07

Eugen Neagoe, ultima dată la Gloria Buzău, este noul antrenor al echipei de fotbal Petrolul Ploiești care activează în Superliga.

După eșecul cu Dinamo, scor 0-3, Liviu Ciobotariu a fost demis și interimatul a fost asigurat de Bebe Bărbulescu.

Petrolul și-a găsit antrenor, după demiterea lui Ciobotariu! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp

Petrolul Ploiești, într-un comunicat de presă, a anunțat viitorul antrenor care va debita sâmbătă, acasă, cu Rapid București.

„FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu Eugen Neagoe, cel care va prelua conducerea tehnică a echipei noastre. Experimentatul tehnician a semnat un angajament valabil până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire în situația în care FC Petrolul Ploiești își va păstra locul în primul eșalon.

Eugen Neagoe (58 ani) are în spate peste două decenii de antrenorat, începându-și cariera la echipa la care s-a consacrat și ca jucător, Universitatea Craiova.

Le-a pregătit, mai apoi, pe Pandurii Tg. Jiu, FC Drobeta Tr. Severin, ASIL Lysi (Cipru), Aris Limassol (Cipru), Nea Salamis (Cipru), ACSM Politehnica Iași, Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Dinamo București, FC Hermannstadt, Astra Giurgiu, Universitatea Cluj, CS U Craiova, FC Argeș și Gloria Buzău, iar în perioada 2011-2014 a făcut parte din stafful lui Victor Pițurcă, la echipa națională a României.

Noul antrenor principal al „lupilor” va fi secondat de către Gheorghe Carmel Bărbulescu, Valentin Bădoi, Cătălin Grigore, Laurențiu Marinescu și George Manea, și va debuta, sâmbătă, pe banca Petrolului, în meciul cu Rapid București, ce se va disputa pe „Ilie Oană”, de la ora 20.30”, anunță clubul „lupilor”.

Varianta Eugen Neagoe a apărut în prim-plan după ce variantele Adrian Mutu, Florin Pîrvu, Cristiano Bergodi și Mehmet Topal au căzut. Primul ar fi dorit să vină dar se află sub contract cu FC Voluntari, care a refuzat să-i dea drumul, deoarece are ca obiectiv promovarea în Superligă și primarul Pandele n-a dorit să se dispenseze de el.