Prima declarație a Simonei Halep după înfrângerea categorică de la Indian Wells. Momentul în care s-a „rupt” meciul

Publicat: 17 03. 2018, 10:32

Simona Halep, liderul mondial, a fost eliminată în semifinalele turneului Premier Mandatory de la Indian Wells, după ce a pierdut, sâmbătă dimineață, cu scorul de 6-3, 6-0, în fața japonezei Naomi Osaka, locul 44 WTA.

„Nu am fost pregătită să joc acest meci și am evoluat prost. Partea bună este că am jucat semifinale, după multe săptămâni de pauză. E o înfrângere greu de digerat, însă îmi voi reveni, mâine e o nouă zi. Nu sunt surprinsă să văd două jucătoare de 20 de ani în finala de la Indian Wells. Ambele joacă foarte bine și merită să joace finala”, a declarat sportiva româncă. 

Simona Halep a explicat și unde s-a „rupt” meciul. „Am jucat bine până la 4-3, dar apoi mi-am pierdut concentrarea, nu știu de ce”, a precizat ea. 

Halep a fost învinsă categoric, după doar o oră și cinci minute de joc, meci în care și-a cedat serviciul de cinci ori și a reușit un singur break. De-a lungul întâlnirii, românca a servit un as, a comis trei duble greșeli și a avut procentaje de reușită la serviciu de 57 la sută cu prima minge și 28 la sută cu cea de-a doua.

Chemat pe teren la scorul de 3-6, 0-3, australianul Darren Cahill a fost ignorat de Simona, continuând să vorbească singur. Constănțeanca nu a schimbat nimic în jocul ei, având în față o adversară mai solidă decât Petra Martic, în fața căreia reușise o revenire în sferturi. Înaintea acestei întâlniri, Halep câștigase toate cele trei meciuri jucate cu Naomi Osaka.

În finală, Naomi Osaka, în vârstă de 20 de ani, o va întâlni, duminică, pe rusoaica Daria Kasatkina, de aceeași vârstă. Aflată pe locul 19 WTA, Kasatkina a învins-o, sâmbătă dimineață, scor 4-6, 6-4, 7-5, pe americanca Venus Williams, cap de serie numărul 8 și locul 8 WTA, la capătul unui meci care a durat două ore și 50 de minute.

Simona Halep, campioană la Indian Wells în 2015, va primi 327.965 de dolari și 390 de puncte WTA, pentru prezența în semifinale, și va rămâne pe primul loc în clasamentul mondial