Sorin Tufan, fost jucător al Farului Constanța, a murit în accidentul naval din Portul Midia

Publicat: 18 03. 2026, 15:25
Actualizat: 18 03. 2026, 15:53

Sorin Tufan, fost jucător al echipei Farul Constanța, a murit în accidentul naval de miercuri dimineața din Portul Midia, unde un remorcher s-a scufundat.

Clubul Farul Constanța a postat un mesaj de condoleanțe pe Facebook.

„Familia Farul a primit astăzi, cu profundă tristețe, vestea că una dintre victimele tragicului accident naval din portul Midia este fostul jucător al echipei noastre, Sorin Tufan”, a transmis clubul.

Sorin Tufan a început să joace fotbal la vârsta de zece ani la Centrul de copii și juniori al Farului și a debutat pentru echipa de seniori în anul 1985.

Fotbalistul a jucat pentru alb-albaștri până în 1992, în peste 100 de meciuri.

„Gândurile noastre se îndreaptă către familie și cei apropiați în aceste momente cumplite. Dumnzeu să-l odihnească în pace!”, a transmis clubul.

Un remorcher în care se aflau cinci persoane s-a scufundat miercuri dimineața în Portul Midia. Toți cei cinci membri ai echipajului au fost declarați decedați.

Autorul recomandă: