Știm prima semifinalistă a Cupei României! Ce zice Zeljko Kopic despre duelul Dinamo – Metalul Buzău
U Cluj e prima semifinalistă a Cupei României Betano 2025/2026. În primul sfert de finală al acestei ediții, echipa lui Cristiano Bergodi s-a impus cu 2-1 pe teren propriu în fața celor de la FC Hermannstadt, cu Dorinel Munteanu pe bancă, asta deși sibienii au conduscu 1-0!
Zeljko Kopic, antrenorul celor de la Dinamo, spune că roș-albii trebuie să câștige partida cu Metalul Buzău, din liga secundă.
Știm prima semifinalistă a Cupei României! Ce zice Zeljko Kopic despre duelul Dinamo – Metalul Buzău
„Da, suntem favoriți. Jucăm împotriva unei echipe din Liga a II-a, care este o echipă bună, merită să joace acest sfert de finală. Trebuie să fim pregătiți, să fim la nivelul nostru maxim. Dar noi suntem favoriți în acest meci și ambiția noastră este să ajungem în semifinalele Cupei în acest sezon. Așa vom pregăti jocul”, a declarat Kopic.
Croatul a anunțat că va face unele schimbări în formula de start a echipei: „Vreau să schimb unele lucruri încă de la început, dar și pe parcursul jocului. Să vedem ce va fi, dar obiectivul principal este să câștigăm meciul”.
Tehnicianul croat spune că prioritatea sa numărul unu este pregătirea echipei pentru a nu mai rata atât de mult după ce a pierdut ultimele două partide din campionat, cu Rapid și FC Argeș.
„De ceva timp vorbim despre reacțiile noastre în ultimele 20-25 de metri. Când vezi ce situații avem pentru a marca, ce situații clare, ce situații în care ratăm ultima pasă… Asta este ceva la care trebuie să fim mai buni. Desigur, defensiv suntem stabili. Nu poți să te aștepți să nu oferi nimic adversarului, dar preocuparea principală este cum să facem lucrurile mai bine în fața porții adverse”, a încheiat antrenorul dinamovist.
Programul sferturilor Cupei României
- U Cluj – FC Hermannstadt 2-1 (O. Mendy ’73, Macalou ’81 / Simba ’52)
Miercuri, 4 martie
- FC Argeș – Gloria Bistrița (ora 17:30)
- Universitatea Craiova – CFR Cluj (ora 20:30)
Joi, 5 martie
- Dinamo – Metalul Buzău (ora 20:30)
În semifinale, U Cluj va întâlni câștigătoarea din sfertul de finală FC Argeș – Gloria Bistrița.