Un nou fotbalist român în Premier League. Cine este românul de 17 ani cumpărat de Manchester City

Publicat: 04 08. 2012, 18:54
Actualizat: 05 08. 2012, 00:59

Oficialii clubului Manchester City, la care este legitimat portarul Costel Pantilimon, l-au achiziționat pe fundașul românul Vlad Nicolae Marin de la echipa Lazio Roma, a anunțat, sâmbătă, site-ul calciomercato.it.

Sursa citată scrie că tânărul jucător român, în vârstă de 17 ani, nu s-a prezentat, vineri, la baza de pregătire de la Formello și nu a răspuns la telefon. Marin, care nu avea un contract cu Lazio, a ajuns la un acord cu Manchester City.

Vlad Nicolae Marin, născut la 15 mai 1995, la Râmnicu Vâlcea, evolua pentru echipa Primavera a clubului lazial și îl impresionase și pe antrenorul formației de seniori, Vladimir Petkovici.