Unirea Slobozia – U Cluj, 0-1. „Păcat că acest gol a venit în etapa asta”
U Cluj a învins Unirea Slobozia, 1-0, în etapa opt a Superligii, golul fiind marcat de Dan Nistor (minutul 54).
E primul gol pentru Dan Nistor în acest sezon. U Cluj e pe locul șase, 12 puncte, și Unirea e pe opt, cu 11 puncte.
Au jucat echipele:
UNIREA SLOBOZIA: D. Rusu – Dorobanţu (Ibrian 74), Al. Dinu, Antoche, Şerbănică – V. Pop, Hamdiu (R. Deaconu), Purece (Ahmed Said 74) – C. Bărbuţ (Ed. Florescu 62), Afalna, A. Dragu (P. Dulcea 62). ANTRENOR: Andrei Prepeliţă
UNIVERSITATEA CLUJ: Gertmonas – Mikanovic, J. Cisse, I. Cristea, Chipciu – G. Simion (Artean 78), D. Codrea (Miguel Silva 83), Bic – Nistor (Fabry 78) – A. Trică (Al. Bota 61), Lukic. ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău
Unirea Slobozia – U Cluj, 0-1. „Păcat că acest gol a venit în etapa asta”
„Mă bucur că am putut să îmi ajut echipa. Păcat că acest gol a venit în etapa asta. Speram să marchez mult mai devreme. Totul e bine când se termină cu bine. Cred eu că această victorie și aceste trei puncte sunt o nouă pornire pentru noi.
Ați văzut ce condiții sunt la Clinceni. Și la meciul cu Metaloglobus am încercat să tragem un semnal de alarmă, dar nu s-a putut. E greu să joci în asemenea condiții, indiferent cât de bun ai fi ca fotbalist. Și fotbaliștii mari, din campionate mari, dacă vin aici calcă pe minge. E destul de greu. Astea sunt condițiile, trebuie să ne adaptăm la ele și să mergem înainte.
Mă bucur că am spart gheața și am reușit să marchez. Mă bucur că am reușit să câștigăm cele trei puncte. Sper ca aceste trei puncte să fie un nou început pentru noi și o nouă pornire. Ne bucurăm că a fost cu noi azi Cisse. A dus 90 de minute destul de bine. Ceilalți jucători vor veni după accidentări. Pauza este binevenită.
Nu mai e prima etapă, nu mai e a doua. Au trecut atâtea. Va veni un meci decisiv cu Rapid. Sper ca publicul să fie de partea noastră. Sunt convins că va fi, fanii vor veni în număr foarte mare și ne vor susține. Ne-a lipsit publicul cât am jucat la Sibiu. A fost acel concert și nu am putut să jucăm acasă. Cu această pauză, lucrurile vor intra pe făgaș normal.
E normal să fie așteptări mai mari. Primordial este să ne calificăm în play-off, după care vom vedea ce va fi”, a declarat Dan Nistor de la flash-interviul de la Digi Sport.
Rapid – UTA, 2-0. Echipa lui Adrian Mihalcea a suferit prima înfrângere a sezonului
Gigi Becali se amuză pe seama RIVALILOR din Superliga. „Eu am Rolls Royce și tu ai Ford cu benă”