Unul dintre oameni susținuți de Dan Șucu la Rapid pleacă din Giulești! A ales un club din Franța: „Îi mulțumim pentru munca depusă”
Rapid, echipa patronată de Dan Șucu, a anunțat, vineri, pe pagina oficială de Facebook, despărțirea de directorul de scouting Daniel Sandu, care până la sosirea lui Mauro Pederzoli a ocupat funcția de director sportiv.
Acesta din urmă a fost contestat de suporteri pentru campania de achiziții și a părăsit de comun acord gruparea din Giulești.
Unul dintre oameni susținuți de Dan Șucu la Rapid pleacă din Giulești! A ales un club din Franța: „Îi mulțumim pentru munca depusă”
Surse apropiate acestuia au dezvăluit pentru Gândul că Daniel Sandu ar fi semnat un contract cu formația franceză Toulouse, unde ar urma să fie unul dintre scouteri. El ar ocupa funcția de Head of Recruitment pentru activitatea din Europa Centrală și de Est, dar și în Europa de Sud-Est.
„Daniel Sandu își încheie activitatea în cadrul FC Rapid. Venit în 2022 în poziția de scouter, Daniel a contribuit la dezvoltarea departamentului, iar în sezonul trecut a ocupat funcția de Director Sportiv. În ultimul an, a revenit în rolul de Director de Scouting, implicându-se activ în consolidarea strategiei sportive a clubului.
Îi mulțumim pentru munca depusă, pentru profesionalism și pentru implicarea arătată în toată această perioadă petrecută în Giulești. Mult succes, Daniel!”, au transmis reprezentanții echipei giuleștene.
„Rapid înseamnă o stare de spirit, o nebunie frumoasă”
Daniel Sandu s-a declarat încântat de perioada petrecută la Rapid, afirmând totodată că speră să fi lăsat lucruri pozitive în Giulești.
„Mulțumesc Rapid pentru acești patru ani în care ne-am bucurat, am suferit și am cântat împreună. A fost o experiență extraordinară, într-un club care îmi va rămâne în suflet pentru tot restul vieții. Le mulțumesc oamenilor din club pentru sprijinul oferit și jucătorilor care demonstrează pe teren că pentru această echipă nu există limite.
Rapid înseamnă o stare de spirit, o nebunie frumoasă, greu de explicat în cuvinte. Am dat tot ce am avut mai bun și sper că am lăsat în urmă lucruri pozitive. Mulțumesc, Rapid! Mulțumesc, Rapidiști!”, a declarat Sandu.