Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Dr. Stanislav Rurac, despre semnele unui infarct: „Se moare de inimă rea, dar se poate muri și de inimă bună”

Dr. Stanislav Rurac, despre semnele unui infarct: „Se moare de inimă rea, dar se poate muri și de inimă bună”

Dr. Stanislav Rurac, o somitate în chirurgia cardiovasculară din România, a fost invitatul lui Adrian Artene la podcastul „ALTCEVA”, sâmbătă, 2 noiembrie 2024. Printre altele, el a vorbit despre infarct, care poate să survină în diferite situații, chiar și emoționale.

„Noi vorbim de un infarct, care poate să apară în diferite situații, chiar și emoționale. De regulă, pacienții care urmează fie operați, pacienții cu boală coronariană, adică boala vaselor inimii, întotdeauna când noi le spunem că pacienții urmează fie operați într-o săptămână, pacientul întreabă: eu ce fac în săptămâna aia?

Îi spun fără efort fizic sau efort fizic minim, adică plimbări ușoare, încercăm să nu ridicăm greutăți, să nu facem mișcări agresive, bruște, dar în același timp și efortul psihoemoțional. Este mai greu de controlat, pentru că el vine din influențe externe de cele mai multe ori, de la televizor. Eu, direct le recomand, nu vă uitați la meciuri, încercați să vă uitați la Discovery, la programe de natură”, a spus medicul.

„Se moare și de tristețe, dar și de momente de fericire extremă?”, a fost întrebarea lui Adrian Artene, la care dr. Stanislav Rurac a confirmat că da. În continuare, dr. Stansislav Rurac a recomandat ca oamenii să învețe să fie atenți la anumite schimbări în ce privește funcția cardiacă, pentru a se putea duce la medic, unde poate fi descoperită o boală ascunsă.

„Se moare de inimă rea, dar se poate muri și de inimă bună, adică de o bucurie excesivă. De aceea oamenii trebuie să învețe să observe anumite schimbări în ceea ce privește funcția cardiacă, ca să le dea un semnal pentru adresare la medic, medicul de familie mai întâi, apoi la medicul specialist unde poate fi descoperită o boală ascunsă care poate interveni în viața noastră direct prin moarte.

Fiindcă dacă ne uităm la clasificarea bolii coronariene și boala ischemică a inimii, adică boala vaselor de inimă, unul dintre puncte, chiar primul, este moartea subită. Primul simptom este moartea. Dar ca să nu ajungi acolo, ai nevoie de anumite etape pe care trebuie să le faci, ca să te asiguri că scazi riscul unui infarct miocardic, care poate deveni fatal”, a completat renumitul medic.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.
Vezi ediția integrală a podcastului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum faci față căldurii excesive? Metoda veche folosită de localnicii unei insule din Croația
Digi24
Avionul rus de ultimă generație, dezvoltat să înlocuiască aeronavele străine, nu poate zbura pe frig sau caniculă
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Era o cămară întreagă cu șobolani roșii și galbeni”. Băsescu îl critică pe Bolojan și spune că Nicușor Dan „nu poate servi țara”
Mediafax
PERFORMANȚĂ! Cum au ajuns niște liceeni din București să IMPRESIONEZE lumea roboticii
Click
Cum l-au poreclit copiii pe Cabral Ibacka? Prezentatorul a aflat abia după despărțirea de Andreea: „A început negocierea”
Digi24
VIDEO „Noua Axă a Răului: Pactul secret”. Vladimir Putin și Xi Jinping pun la cale neutralizarea Starlink și un scut comun antirachetă
Cancan.ro
Plan Roșu pe Autostrada Soarelui. Un autocar cu 60 de pasageri s-a ciocnit cu un TIR
Ce se întâmplă doctore
Dieta de 6.000 de calorii a lui Erling Haaland. Ce mănâncă „mașina de goluri” a Norvegiei pentru a domina fotbalul mondial
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Ce țări străbate cel mai lung și mai adânc tunel feroviar din lume?