Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » VIDEO | Varujan Vosganian, amintiri inedite cu Traian Băsescu: „M-am întâlnit cu el într-o casă conspirativă.” Care a fost subiectul discuției

VIDEO | Varujan Vosganian, amintiri inedite cu Traian Băsescu: „M-am întâlnit cu el într-o casă conspirativă.” Care a fost subiectul discuției

Varujan Vosganian, scriitor român de origine armeană și om politic, a dezvăluit în podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene, despre relația „complicată” cu fostul președinte Traian Băsescu, fost parlamentar, dar și primar general al Capitalei, în prezent eurodeputat.

Omul politic Varujan Vosganian, președintele Uniunii Armenilor din România de la reînființarea acesteia în 1990, este unul dintre cei mai longevivi parlamentari, cu trei decenii petrecute în Legislativ, în trei mandate de deputat și patru de senator, din prima legislatură de după 1989 și până la finalul celei trecute. În prezent este cotat cu cele mai mari șanse să preia președinția Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), potrivit informațiilor din surse politice ale Gândul.

Amintiri din 2000

Printre cele mai inedite amintiri se numără cele legate de Traian Băsescu, care a spus, în 2000, că știe el că Varujan Vosganian s-a plimbat „cu nu știu ce mașină a nu știu cărui magnat”, după cum a povestit invitatul lui Adrian Artene.

„L-am dat în judecată și m-a rugat, prin interpuși, să o oprim. Și m-am întâlnit cu el într-o casă conspirativă, habar n-am, era casa cuiva, nu știu, era goală, în orice caz. Și el mi-a spus: «Hai să ne oprim», zice, «Vreau să oprim», zice, «Dar ce vrei în schimb?». N-am vrut nici case, «Uite ce vreau în schimb: Fiică-mea, care este elevă la o școală frumoasă, face o scrisoare către primărie să nu mai omori câini. Și, te rog eu răspunde-i»”, rememorează Varujan Vosganian.

Ulterior, fiica lui a strâns semnături de la colegi și a trimis scrisoarea lui Traian Băsescu, pe atunci edil-șef al Capitalei, în schimb, nici până în prezent, nu a primit niciun răspuns de la el. „Dar a venit la Tribunal și a spus: «Îmi cer scuze, am luat niște informații care am crezut că îmi folosesc în campanie, nu le-au folosit și îmi cer scuze că nu a fost adevărat.» Și am închis procesul”, a povestit Varujan Vosganian.

În același podcast Varujan Vosganian a vorbit despre originile familiei sale și a dezvăluit că strămoșii lui pe linie maternă erau un fel de mici voievozi prin Iran.

El a vorbit și despre participarea sa la Revoluția din decembrie 1989, când a și fost arestat de către forțele de ordine și încarcerat la Penitenciarul Jilava.

Cărți traduse în peste 20 de limbi

Varujan Vosganian  s-a născut pe 25 iulie 1958 la Craiova într-o familie de etnie armeană, supraviețuitoare a Genocidului comis împotriva armenilor din Imperiul Otoman între anii 1915-1923.

Vosganian și-a petrecut copilăria și adolescența în orașul Focșani, unde se stabiliseră bunicii lui după tată. Amintirile copilăriei constituie punctul de plecare al cunoscutului său roman „Cartea șoaptelor”, roman ce a fost nominalizat, trei ani la rând, la Premiul Nobel pentru Literatură.

După finalizarea studiilor medii la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, a absolvit Facultatea de Comerț din cadrul Academiei de Studii Economice din București (1982, ca șef de promoție) și Facultatea de Matematică a Universității București (1991). A obținut în 1998 titlul de doctor la Academia de Studii Economice din București, cu o temă privind reforma piețelor financiare.

Este președintele Uniunii Armenilor din România de la reînființarea acesteia în 1990 și prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România din 2005. Cărțile sale au fost traduse în peste 20 de limbi.

Urmărește interviul integral cu Varujan Vosganian, difuzat sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 19:00, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
„Cerșetorul cu Lexus” din Iași a strâns 9.147 de lei în opt ore! Poliția Locală i-a confiscat banii
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Concedieri la Netflix. De câți oameni se desparte compania?
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!