1 Octombrie. Acoperământul Maicii Domnului, mare sărbătoare a credincioșilor în prima zi din luna octombrie

Publicat: 01 10. 2019, 10:13

Pe 1 octombrie 911, se făcea priveghere în biserica Vlaherne, pentru salvarea cetății care era asediată.

La ora patru dimineața, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh și rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ținut în mâini deasupra capetelor credincioșilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinții și mucenicii. Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul sau iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Împărăteasa și Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?” Iar Epifanie a zis: „O văd, Părinte, și mă minunez!”.

Acesta este evenimentul pe care îl prazanuieste Biserica astăzi, spre a ne aminti că prin nevoință și rugăciune, putem primi și noi, în greutățile vieții noastre, neîncetatul ajutor al Maicii Domnului.

Amintim că 1 octombrie este și Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Ea a fost stabilită în mod oficial în sesiunea ONU din decembrie 1991, la propunerea lui Arghir Anastasios, profesor la Universitatea din Atena.

Doxologia.ro redă „Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului”: „Troparul, glasul al 4-lea – Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând către prea cinstită icoana ta cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre. -Condac 1 – Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!”.