300.000 de șoferi ar putea rămâne fără permis de conducere din cauza unui nou test

Publicat: 06 11. 2019, 10:59

Potrivit unui proiect de act normativ publicat de Ministerul Sănătății fișa medicală va avea un nou test necesar pentru obținerea sau reînnoirea permisului auto.

Cei care vor să fie șoferi profesioniști, pe lângă examinarile de specialitate pentru medicina internă, ortopedie si traumatologie, neurologie, psihiatrie, otorinolaringologie si oftalmologie, trebuie să treacă și prin examinarea pentru identificarea riscului de apnee în somn.

Rubrica de pneumologie va fi obligatorie pentru șoferii de camioane și autobuze, pentru categoriile: C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 si D1E.

Șoferii suspectați de apnee sunt deja obligați încă din anul 2015 să obțină un aviz medical pentru a avea permis auto.

În Romania, dinntr-un număr de șase milioane de șoferi, 270.000 suferă de apnee. Suntem pe locul cinci în clasamentul european al adormirii la volan.

Simptomele sindromului apnee:

– sforăitul puternic și neregulat

– migrene

– somnolență în timpul zilei

– scăderea puterii de concentrare

– tulburări de memorie