49 de grenade, descoperite pe malul unui râu din Harghita

Publicat: 03 02. 2021, 23:00
Actualizat: 06 04. 2021, 15:06

Un număr de 49 de grenade care provin, cel mai probabil, din Primul Război Mondial, au fost găsite, miercuri, pe malul unui râu din localitatea Vlăhița, județul Harghita. Potrivit autorităților, acestea erau intacte.

Muniția a fost descoperită accidental

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Harghita a descoperit în localitatea Vlăhița, pe malul unui râu, 49 de grenade ofensive.

Muniția, descoperită accidental de o persoană, a fost ridicată și transportată, în condiții de siguranță, la depozitul special amenajat, unde va fi distrusă.

Grenadele prezentau un real pericol, spun cei de la ISU Harghita, pentru că erau intacte, provenind, cel mai probabil, din Primul Război Mondial.