8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Când își va reveni turismul mondial? Pierderi de sute de miliarde de dolari / Sosirile turistice internaționale au scăzut cu 65% în pandemie

Publicat: 16 09. 2020, 07:54
8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Când își va reveni turismul mondial? Pierderi de sute de miliarde de dolari / Sosirile turistice internaționale au scăzut cu 65% în pandemie / Foto caracter ilustrativ: Pixabay.com

Sosirile turistice internaționale au scăzut cu 65% în primul semestru al lui 2020, față de intervalul similar al anului trecut.

Turismul mondial a pierdut 460 de miliarde de dolari în pandemie! Sosirile turistice internaționale au scăzut cu 65% în primul semestru

„Călătoriile internaţionale sigure şi responsabile sunt acum posibile în multe părţi ale lumii şi este imperativ ca guvernele să colaboreze îndeaproape cu sectorul privat pentru a pune din nou în mişcare turismul mondial”, a declarat secretarul general al UNWTO, Zurab Pololikashvili.

Județul în care se închid restaurantele, după ce numărul de cazuri Covid-19 a crescut

In 16 localităţi din judeţul Arad restaurantele şi cafenelele vor fi închise pentru 7 zile, din cauza numărului mare de cazuri depistate cu COVID-19. De asemenea, a fost modificat şi scenariul de desfăşurare a cursurilor în unele şcoli.

SRI angajează personal cu studii medii sau superioare. Condiția: Să cunoască foarte bine o limbă străină, chiar și „exotică”

SRI (Serviciul Român de Informații) face angajări și primește inclusiv persoane fără studii superioare, dar care trebuie să cunoască temeinic o limbă străină, chiar exotică.

Sora fetiței care a fost bătută crunt de mama ei face dezvăluiri: „Era o satisfacție pentru ele”

Nicoleta, sora fetiței care a fost maltratată de mama ei, în timp ce aceasta înregistra toată scena, a vorbit despre calvarul prin care trece.

„Mă simt foarte bine!” Chuck Feeney a rămas, în sfârșit, falit! Miliardarul și-a donat toți banii (VIDEO)

Chuck Feeney este cofondatorul lanțului de magazine din aeroporturi Duty Free Shoppers și a renunțat la averea sa de 8 miliarde de dolari, în scopuri caritabile. La 89 de ani, Feeney nu mai are nimic, dar se declară foarte mulțumit.

Puiu Popoviciu rămâne cu pedeapsa de șapte ani de închisoare în dosarul Băneasa. Curtea de Apel a respins cererea de revizuire a condamnării, dar decizia nu e definitivă

Curtea de Apel București a respins marți, 15 septembrie, o cerere de revizuire formulată de către omul de afaceri Puiu Popoviciu împotriva sentinței de condamnare la șapte ani de închisoare în dosarul Băneasa, respectiv pentru frauda cu terenurile Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV). Decizia Curții de Apel București nu este definitivă.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, și liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, printre invitații Emmei Zeicescu la ediția Gândul LIVE de miercuri, 16 septembrie, de la ora 11.30

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, și liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, se află printre invitații Emmei Zeicescu la ediția Gândul LIVE de miercuri, 16 septembrie 2020, de la ora 11.30.

Horoscopul zilei de 16 septembrie 2020. „Taurii” au idei ingenioase

Horoscopul zilei de 16 septembrie 2020, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate. Luna a pășit astăzi în zodia Fecioară și se află în aspecte de susținere cu Uranus, planeta surprizelor, din zodia Taur.