A fost ales președintele interimar al Curții Constituționale

Publicat: 07 06. 2016, 17:53

Valer Doreanu a fost ales marți președinte interimar al Curții Constituționale, cu majoritate de voturi, el câștigând astfel în fața actualului președinte al CCR Augustin Zegrean, care a candidat și el pentru poziția de interimar. Informația a fost confirmată pentru MEDIAFAX de Valer Dorneanu și de Augustin Zegrean.

Valer Dorneanu va asigura astfel conducerea CCR până la 13 iulie, când plenul Curții urmează să fie reînnoit, prin noile propuneri care trebuie validate din partea Camerei Deputaților și a Senatului pentru locurile care vor rămâne vacante după expirarea mandatelor lui Zoltan Puskas și Tudorel Toader.

La Camera Deputaților, fostul deputat UDMR Attila Varga a primit aviz pozitiv din partea Comisiei juridice a Camerei Deputaților pentru a ocupa funcția de judecător la Curtea Constituțională a României, însă candidatura sa nu a fost supusă votului plenului Camerei Deputaților.

La Senat situația este mai complicată. Comisia juridică a decis să trimită marți plenului Senatului raportul cu două candidaturi pentru postul de judecător CCR, senatorul Ruxandra Jipa (ex-UNPR) și judecătoarea Monalisa Neagoe (susținută de PNL), propuneri care au fost deja respinse de plen la începutul lunii mai.

Pe de altă parte, deputatul independent Marian Enache (fost UNPR) și-a depus și el candidatura pentru un post de judecător la Curtea Constituțională din partea Senatului, el beneficiind, potrivit unor surse politice, de susținerea PSD, UNPR, ALDE și, cel mai probabil, UDMR.

De asemnea, în condițiile în care Augustin Zegrean a fost numit de președinție, Administrația Prezidențială va trebui, la rândul ei, să propună un judecător.

Valer Dorneanu a fost ales în 2013 judecător al Curții Constituționale a României din partea Camerei Deputaților, la propunerea PSD. Anterior a fost adjunct al Avocatului Poporului (în perioada 2010-iunie 2013 ) și secretar general adjunct Camera Deputaților, între aprilie 2009 și octobrie 2010.

Dorneanu a ocupat și funcția de președite al Camerei Deputaților, timp de patru ani (2000-2004),