A sunat la 112 și a spus că a văzut în oglinda retrovizoare cum o mașină a plonjat în Dunăre. Polițiștii veniți la fața locului au făcut o descoperire teribilă

Publicat: 14 04. 2015, 19:53

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”, din județul Caraș-Severin, Ancuța Balint, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, marți după-amiază, un bărbat a sunat la numărul de urgențe 112 și a anunțat că a observat în oglinda retrovizoare a autoturismului său cum o mașină a plonjat în Dunăre, în dreptul localității Coronini, la Cazanele Mici.

„La fața locului s-au deplasat imediat zeci de echipaje de la Poliție, pompieri, Poliția de frontieră și s-a cerut și sprijinul unui echipaj de scafandri de la ISU Mehedinți. Polițiștii de frontieră au folosit un sonar aflat la bordul unei ambarcațiuni pentru a identifica locul unde se află mașina. Se intervine cu greutate pentru scoaterea autoturismului din apă și a trupului șoferului, deoarece Dunărea în acel loc are peste zece metri adâncime, vântul suflă puternic, iar zona Cazanelor Mici este periculoasă deoarece fluviul se îngustează și are cea mai mare viteză de curgere”, a declarat Ancuța Balint.

Conform sursei citate, nu se cunoaște deocamdată dacă șoferul se afla singur în mașină sau mai erau și alți pasageri.

De asemenea, reprezentanți ai serviciilor de intervenție au precizat că nu au informații despre starea tânărului și dacă acesta mai este în viață.

Potrivit polițiștilor de la fața locului, șoferul care a ajuns cu mașina în Dunăre are 19 ani și conducea un autoturism marca BMW, el obținând permisul de conducere în urmă cu doar câteva luni. Cel mai probabil acesta a pierdut controlul volanului, ajungând astfel cu mașina în fluviu.