ACCIDENT cu nouă autovehicule pe DN 6, din cauza poleiului

Publicat: 16 01. 2013, 13:58
Actualizat: 06 02. 2016, 23:33

Circulația rutieră a fost reluată pe un sens pe Drumul Național 6, între Drobeta Turnu Severin și Craiova, după ce polițiștii și drumarii au intervenit cu o macara de mare tonaj pentru a îndepărta tirurile implicate în accidentul de vineri dimineață, care blocaseră șoseaua.

Potrivit șefului Biroului Drumuri Naționale din cadrul IPJ Mehedinți, Robert Coman, circulația a fost reluată, vineri, în jurul orei 15:00, pe sensul de mers dinspre Drobeta Turnu Severin spre Craiova, urmând ca celălalt sens să fie deblocat după ce reprezentanții firmelor care administrează transportatorii implicați în accident vor veni la fața locului să își ridice încărcătura din tirurile implicate în accident și care au fost avariate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La ora transmiterii acestei știri, echipaje de Poliție au rămas la locul producerii accidentului pentru a supraveghea încărcăturile din tirurile implicate în accident.

Traficul rutier a fost blocat, vineri dimineață, în jurul orei 5.30 în comuna Tâmna, satul Fața Cremenii, pe Drumul Național 6, în județul Mehedinți, în urma unui accident în care au fost implicate nouă autovehicule și care s-a produs din cauza poleiului, trei persoane fiind rănite.

Potrivit șefului Poliției Rutiere Mehedinți, comisar Gabriel Lică, inițial un tir încărcat cu bovine a derapat și s-a răsturnat, apoi alte cinci autotrenuri și trei autoturisme nu au putut frâna și s-au ciocnit.

În urma accidentului, trei persoane au fost rănite și transportate la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin, medicii spunând că sunt în stare stabilă.

Sursa citată a mai spus că principala cauză a accidentului este poleiul, acuzând Compania de Drumuri Naționale că până la producerea accidentului nu a intervenit cu niciun utilaj pentru a împrăștia material antiderapant pe șosea.

Pentru lipsa de intervenție privind înlăturarea poleiului de pe DN 6, Direcția de Drumuri Mehedinți a CNADNR a fost amendată cu 7.000 de lei de Poliția Rutieră, prefectul de Mehedinți spunând că este luată în calcul demiterea conducerii Direcției de Drumuri Naționale.

Prefectul a mai spus că doi dintre cei trei răniți în accidentul de pe DN 6 și care au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin au părăsit unitatea după ce au primit îngrijiri medicale, cel de-al treilea rămânând sub supravegherea medicilor.

Potrivit polițiștilor, intervenția de deblocare a șoselei a fost dificilă din cauză că autovehiculele au blocat complet șoseaua și erau greu de tractat în afara părții carosabile, unde sunt șanțuri de o parte și de celalată.

De asemenea, la fața locului au fost chemați reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare Mehedinți, care urmează să ia măsuri pentru ridicarea a zece animale care se aflau în primul TIR răsturnat și care au murit. Celelalte animale aflate în autotren au supraviețuit accidentului și au fost eliberate pe câmp.

Vineri dimineață, pe toate drumurile din județul Mehedinți s-a circulat cu dificultate din cauza poleiului.