Accident grav pe Autostrada Soarelui, după ce o motocicletă s-a ciocnit cu o mașină. A fost solicitat elicopterul SMURD

Publicat: 18 07. 2020, 08:39
Actualizat: 06 04. 2021, 18:57

Un accident grav a avut loc, sâmbătă, pe sensul către litoral al autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa, după ce un autoturism şi o motocicletă au intrat în coliziune. Evenimentul s-a soldat cu rănirea a două persoane, anunţă Centrul Infotrafic, din Poliţia Română.

Potrivit primelor informații, femeia de pe motocicletă a intrat în stop cardio-respirator și este resuscitată, iar motociclistul are hemoragie masivă.

La fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD. Accidentul a avut loc la kilometrul 99, în zona localităţii Dragoş Vodă, judeţul Călăraşi.

De asemenea, circulaţia este restricţionată pe sensul către litoral al autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa.

Plan Roșu de intervenție. Accident grav cu 12 victime în județul Covasna, dintre care cinci copii

Un accident în care au fost implicate 12 persoane a avut loc duminia trecută pe DJ121 între localitățile Imeni și Zăbala, în județul Covasna. Toate persoanele au fost duse la spitalele din Sfântu Gheorghe și Brașov.

Potrivit ISU Covasna, pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier, în care au fost implicate două mașini, produs pe DJ121 între localitățile Imeni și Zăbala.

În eveniment au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 adulți și 5 copii, iar șoferul unei mașini a rămas încarcerat.

Autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție, iar la fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, cinci ambulanțe și o autospecială pentru transport victime multiple.

„Forţele participante au intervenit pentru acordarea primului ajutor persoanelor implicate în accident, extragerea persoanei rămasă încarcerată și asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor”, a transmis ISU Covasna.