Accident grav pe DN 7, în care au fost implicate trei mașini și un TIR. Un bărbat a murit, iar alte cinci persoane au fost rănite

Publicat: 21 08. 2013, 09:32
Actualizat: 20 02. 2019, 20:39

Accidentul a avut loc în jurul orei 04.30, între localitățile arădene Nădlac și Pecica, în apropiera unei curbe, unde șoferul unui autoturism cu numere de Franța a intrat în depășirea unui tir pe linia continuă.

Potrivit martorilor din trafic, în timpul manevrei de depășire din sens opus venea un alt autoturism, cu numere de Italia, iar șoferul a încercat să revină pe banda sa, însă a fost acroșat de tir și proiectat în autoturismul care circula din sens opus și care a fost lovit în spate de o a treia mașină.

În urma impactului, șoferul care a provocat accidentul a murit pe loc, iar cinci persoane aflate în autoturismul cu numere de Italia au fost rănite.

La fața locului au ajuns șapte ambulanțe, dar și echipe de descarcerare ale pompierilor.

Răniții au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, având fracturi și traumatisme. Medicii afirmă că doi dintre răniți sunt în stare foarte gravă.

În al treilea autoturism implicat în accident se aflau tot cinci persoane, însă niciuna nu a suferit răni care să necesite îngrijiri medicale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Arad, vinovat de producerea accidentului este șoferul care a făcut depășirea neregulamentară și care a decedat, acesta având 35 de ani.

Traficul pe DN7, în zona accidentului, a fost blocat timp de aproape trei ore, formându-se coloane de mașini pe câțiva kilometri. Ulterior, polițiștii au deviat traficul pe un drum județean, iar la ora transmiterii acestei știri se circulă în condiții normale.