Accident mortal în Brăila | Trei persoane aflate într-o căruță au fost spulberate de un camion condus de un șofer turc

Publicat: 21 11. 2019, 09:44

Accidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, pe DJ 211 A, în localitatea Viziru.

Potrivit polițiștilor brăileni, șoferul turc, în vârstă de 47 de ani, aflat la volanul unui camion, a lovit căruța din spate.

În urma impactului, toate cele trei persoane din căruță au fost aruncate pe șosea.

Căruțașul de 41 de ani a murit pe loc, iar o femeie de 52 de ani și a fiul său de 25 de ani, au fost răniți grav. Victimele au fost transportate la Spitalul de Urgență din Brăila, iar cadavrul căruțașului a ajuns la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Șoferul turc nu consumase alcool și le-a povestit polițiștilor că nu a văzut căruța nesemnalizată, fiind orbit de farurile unui TIR.

„La volan era un cetățean turc. El nu consumase alcool, a fost testat, iar rezultatul a fost zero. Continuăm cercetările”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Belciugan.

În acest caz, polițiștii brăileni au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.