ACCIDENT PE DN 1. Un microbuz care transporta 10 persoane s-a răsturnat

Publicat: 17 12. 2012, 13:34
Actualizat: 27 03. 2019, 04:07

Potrivit șefului Poliției A 1, comisar șef Emilian Buican, în microbuzul înmatriculat în Bulgaria erau zece persoane, șase bărbați, între care și șoferul, și patru femei, autovehiculul deplasându-se de la Pitești spre București.

„Sunt șase persoane rănite. Cauza accidentului o reprezintă o explozie a pneului din partea stânga spate, după ce șoferul a depășit un autoturism, iar ulterior conducătorul auto a pierdut controlul volanului și microbuzul înmatriculat în Bulgaria s-a răsturnat în afara părții carosabile, la kilometrul 84, pe sensul Pitești – București”, a declarat șeful Poliției A 1, comisar șef Emilian Buican.

Dintre cei șase răniți, doar doi au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul Județean de Urgență Pitești, ceilalți patru refuzând internarea și primind îngrijiri la fața locului.

La ora transmiteri acestei știri, traficul rutier pe sensul Pitești – București, la kilometrul 84, în zona accidentului, este îngreunat din cauza prezenței echipelor de intervenție medicală și a polițiștilor care fac cercetarea la fața locului, însă nu este blocat.

Primele date arată că în fața microbuzului care s-a răsturnat mai erau alte două, tot cu cetățeni din Bulgaria, care se întorceau de la muncă din Germania pentru a petrece sărbătorile de iarnă acasă.

Șoferul bulgar a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.