Accident soldat cu moartea a două persoane și rănirea altor șase, pe DN 1

Publicat: 15 02. 2012, 10:08
Actualizat: 21 07. 2012, 04:37
Un accident soldat cu moartea a două persoane și rănirea altor șase a avut loc luni, în jurul orei 14:00, pe DN1, în dreptul localității prahovene Câmpina, când două autoturisme s-au lovit frontal, urmare a evenimentului traficul desfășurându-se cu dificultate.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, accidentul a avut loc după ce șoferul unui autoturism a intrat pe contrasens și a lovit o altă mașină. Cauza accidentului nu este, deocamdată, cunoscută cu certitudine, polișiștii presupunând că acesta ar fi putut fi provocat de faptul că șoferul a adormit la volan.

La ora transmiterii știrii, la fața locului era un echipaj de descarcerare care acționează pentru scoaterea unei persoane rănite dintre fiarele contorsionate.

Până la finalizarea cercetărilor, traficul rutier se desfășoară în ambele sensuri, alternativ, pe o singură bandă.

Direcția Poliției Rutiere a solicitat încă odată conducătorilor auto să circule cu prudență, viteză redusă și să respecte semnalele polițiștilor rutieri, care acționează pentru asigurarea fluenței traficului. (Mediafax)