Accident teribil la Bacău: un muncitor a murit și un altul a fost grav rănit, în timp ce montau un semafor electric

Publicat: 26 06. 2014, 19:29
Actualizat: 08 02. 2016, 05:33

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Bacău, accidentul a avut loc în apropierea unei treceri de pietoni de pe Calea Moldovei, după ce brațul extensibil al unei autospeciale ancorate cu propriul sistem hidraulic pe banda de rezervă a șoselei și în nacela căreia se aflau cei doi muncitori a fost acroșată cu partea laterală dreapta de un TIR încărcat cu apă minerală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În urma impactului, cei doi bărbați, care montau la înălțime un semafor electric, au fost aruncați câțiva metri prin aer și apoi s-au izbit violent de asfalt.

„Unul dintre muncitori, în vârstă de 55 de ani, a murit la scurt timp de la producerea accidentului, în pofida manevrelor de resuscitare a echipajului medical de la ambulanța deplasată la intervenție. Cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 39 de ani, a fost transportat la spital, cu fracturi multiple”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX responsabilul mass-media din cadrul Poliției Județene Bacău, Raluca Dănilă.

Polițiștii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele șoferului de TIR, un bărbat din București, pentru ucidere și vătămare corporală din culpă.

Totodată, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău a declanșat o anchetă în acest caz, având în vedere că este vorba despre un accident colectiv de muncă.