Accident teribil pe DN 17. Cinci răniți, între care un copil de 5 ani, după ce mașina în care erau s-a răsturnat și a luat foc – VIDEO

Publicat: 04 05. 2019, 17:29

This browser does not support the video element.

Accidentul s-a petrecut pe DN 17, în apropriere de orașul Beclean, după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra volanului, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat în șanț, unde mașina a luat foc.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au declarat că în mașina implicată în accident erau cinci persoane, toate reușind să iasă singure înainte ca autoturismul să ia foc.

Cele cinci victime, respectiv un copil și patru adulți, au fost transportate la spital pentru investigații medicale.

Circulația s-a desfășurat alternativ, pe o singură bandă de circulație.

Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud a declanșat o anchetă.

„Din primele verificări efectuate de polițiștii rutieri din Beclean a rezultat faptul că o femeie de 35 de ani din Bistrița, care conducea un autoturism pe DN 17, pe direcția de mers Bistrița spre Beclean, din cauza neatenției a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului, cele cinci persoane care se aflau în mașină, printre care și un minor de 5 ani, au ieșit din mașină, ulterior autoturismul luând foc”, au declarat polițiștii din județ.

Femeia aflată la volan nu a consumat alcool.