Achiziția celor 12 avioane F-16 din Portugalia va fi aprobată miercuri în Guvern

Publicat: 18 06. 2013, 15:53
Actualizat: 28 03. 2019, 11:49

Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a anunțat, marți, că au fost încheiate discuțiile cu autoritățile portugheze privind achiziția avioanelor F-16, iar în ședința de miercuri a Guvernului va fi spus aprobării proiectul de lege privind această achiziție, după ce au fost obținute toate avizele necesare.

Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a vizitat, marți, baza militară de la Deveselu  pentru a vedea în ce stadiu sunt lucrările de infrastructură, el întâlnindu-se cu autoritățile locale care i-au cerut sprijin pentru proiectele de apă și canalizare pentru baza militară, transmite corespondentul Mediafax.

Mircea Dușa a anunțat că miercuri, în ședința de Guvern, va supune aprobării proiectul de lege privind achiziționarea avionelor de tip F-16, precizând că discuțiile în acest sens cu partenerii din Portugalia au fost finalizate.

„Am încheiat discuțiile cu portughezii, am avansat foarte mult. Urmează ca mâine (n.r. – miercuri), în ședința de Guvern, să supun aprobării proiectul de lege privind realizarea acestei achiziții. Am obținut toate avizele, și de la CSAT, și de la comisiile reunite de la Parlament și memorandum-ul a fost aprobat. Pentru că este o investiție foarte serioasă și o capabilitate de importanță deosebită, chiar dacă legea nu solicită acest lucru, eu voi solicita aprobarea Parlamentului și aprobarea prin lege a acestei achiziții, care va fi foarte transparentă. Voi pune la dispoziție toate actele, începând de la prețuri, la graficele de livrare, la înarmarea acestor avioane pentru cele trei misiuni pe care trebuie să le realizeze aviația de vânătoare, dar și pentru Poliția aeriană, astfel încât până în 2017, când expiră resursa de zbor la MIG-uri, să aveam această capabilitate militară realizată”, a spus Mircea Dușa.

Prețul estimat anul trecut de fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobrițoiu, era de aproximativ 670 de milioane de euro, banii care includeau mentenanța, instrucția piloților și suportul logistic.

El a precizat că vor fi achiziționate 12 avioane second-hand de tip F-16, care vor fi însă modernizate. De asemenea, ministrul a spus că primele avioane vor fi livrate României începând cu anul 2015.

Ele vor fi avioane vechi, dar modernizate, cu motoare noi, cu avionică nouă, cu sisteme electronice noi, cu armamentul cel mai modern și de ultimă generație și primele avioane vor fi livrate începând cu anul 2015. Este vorba despre 12 avioane. Inițial era vorba de nouă, eu cred că și la preț la ce s-a estimat anul trecut, pentru nouă avioane, ne-am încadrat la preț pentru 12„, a declarat Mircea Dușa.

Ce a făcut ministrul Dușa la Deveselu

La Deveselu, Dușa a vrificat stadiul lucrărilor pe porțiunea de drum care facilitează accesul la bază, dar și gardul împrejmuitor al unității, fiind însoțit de primarul comunei, Ion Aliman, care a spus că i-a cerut ministrului un milion de lei pentru stația de epurare, care va deservi baza, astfel ca la 1 noiembrie să fie funcțională.

„Domnul ministru a reacționat favorabil și sigur ne va ajuta”, a afirmat Ion Aliman.

La începutul anului, ministrul Apărării, Mircea Dușa, a primit mandat din partea CSAT ca în următoarele luni să încheie negocierile privind achiziționarea unor avioane multirol aflate deja în uz, declara atunci premierul Victor Ponta.

Tot atunci, Mircea Dușa spunea că dorește ca în prima parte a acestui an să existe un obiectiv foarte clar legat de achiziționarea avioanelor multirol, având în vedere că resursa de zbor pe care România o are cu avioanele MIG expiră în 2017.

În septembrie 2012, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat proiectul de „realizare graduală a capabilității de apărare aeriană” în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene”. Dobrițoiu a spus atunci că au fost identificate resurse în buget pentru achiziția a 12 avioane second-hand F 16, România începând să plătească din 2013 și va beneficia de aceste avioane din 2016.